SONDAJ // Ucrainenii sunt în favoarea negocierilor de pace cu Rusia, dar nu în condiţiile puse de Putin
1285
Doar aproximativ o treime dintre ucraineni se opun ferm oricăror negocieri de pace cu Kremlinul, relevă rezultatele unui sondaj date publicităţii luni la Kiev, la peste doi ani de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, relatează DPA.
Peste 43% dintre ucraineni sunt de acord cu eventuale negocieri cu Rusia, 35% se opun, în timp ce 21% s-au declarat indecişi, potrivit acestui sondaj realizat de renumitul institut de cercetare Razumkov din Kiev, la solicitarea publicaţiei Zerkalo nedeli, citează Agerpres.
Cei mai favorabili începerii negocierilor oficiale cu Moscova sunt locuitorii din regiunile din centrul şi sudul Ucrainei, în procent de 49% şi, respectiv, 60%.
În estul ţării, unde continuă luptele grele, părerile sunt împărţite în mod egal între cei care sunt în favoarea negocierilor, cei care sunt împotriva lor şi cei indecişi.
Cu toate acestea, majoritatea covârşitoare a celor intervievaţi a respins condiţiile de pace avansate de preşedintele rus Vladimir Putin.
Moscova cere Ucrainei să cedeze aproape 20% din teritoriul său, inclusiv peninsula Crimeea din Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile Doneţk, Lugansk (în est), Zaporojie şi Herson (în sud) pe care Rusia le controlează doar parţial.
În plus, Putin spune că Kievul trebuie să renunţe la aspiraţia sa de a adera la alianţa militară NATO.
Peste 80% dintre ucrainenii intervievaţi sunt împotriva concesiilor teritoriale, în timp ce 76% resping ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, iar puţin sub 60% se opun unui statut neutru pentru Ucraina.
Sondajul a fost realizat de Centrul Razumkov, cu sediul la Kiev, la sfârşitul lunii iunie, pe un eşantion reprezentativ de 2.027 de persoane cu vârste de peste 18 ani în toate regiunile ţării aflate încă sub controlul Ucrainei.
Marja de eroare a fost estimată la 2,3%, deşi nu au fost furnizate detalii dacă sondajul a fost efectuat de la persoană la persoană sau telefonic.
La rândul său, preşedintele Vladimir Zelenski a declarat că guvernul ucrainean nu va accepta niciun fel de concesii teritoriale pentru a pune capăt războiului, şi şi-a exprimat încrederea că Ucraina va putea câştiga războiul.
08.10.2026
07:25
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul















