Ucrainenii recunosc că au contribuit la apariția „găurii negre” Transnistria, dar acum sunt determinați să o „LICHIDEZE”: „E necesar să rezolvăm această problemă, iar Chișinăul trebuie să susțină aceste schimbări ISTORICE”

Ucraina și R. Moldova, state candidate pentru aderarea la UE, trebuie să lichideze „gaura neagră” Transnistria, deoarece, în caz contrar, nu au nicio șansă să ajungă în Uniunea Europeană. Ucraina nu-și permite să aibă în coastă un teritoriu controlat de Rusia și va face tot posibilul pentru înlăturarea acestui pericol, chiar dacă Chișinăul va încerca să păstreze lucrurile așa cum sunt, se arată într-un material de analiză apărut în „Evropeiskaia Pravda” de la Kiev, o publicați apropiată guvernării din Ucraina.

Jurnalistul ucrainean Serghei Sidorenko, care a semnat materialul cu titlul „E timpul să lichidăm Transnistria. Ce trebuie și nu poate face Ucraina pentru asta”, explică faptul cum a apărut Transnistria și de ce Kievul are datoria morală de a contribui la reunificarea celor două maluri ale Nistrului.

„În toți cei 30 de ani de independență a Ucrainei, a existat o problemă în apropierea graniței sale, pe care Kievul a încercat să nu o observe. Sau, mai degrabă, s-a prefăcut că nu observă. Deși, să fiu sincer, Kievul nu a împiedicat la început să apară această problemă, iar apoi a făcut eforturi pentru a o păstra. Această problemă se numește „Transnistria”. Regiunea R. Moldova, care a fost de fapt ocupată de Rusia în urma unui scurt, dar sângeros război din 1992, a devenit locul unei operațiuni speciale hibride a Federației Ruse. Chiar dacă în 1992 a fost stat agresor, Rusia s-a transformat în stat „pacificator” și timp de 30 de ani a folosit Transnistria pentru a polariza societatea din R. Moldova, pentru a limita potențialul de tranzit al Ucrainei etc. Transnistria a devenit o „gaură neagră” de contrabandă fără niciun viitor economic. Dar, în ciuda acestui fapt, păstrarea problemei transnistrene mulți ani la rând a fost în mâinile autorităților atât din R. Moldova, cât și din Ucraina. Această zonă gri a adus beneficii financiare reprezentanților ambelor state, obligându-i să închidă ochii la ea. În plus, oamenii s-au obișnuit cu împărțirea republicii: în R. Moldova nu există o cerere publică pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Însă, pe 24 februarie 2022, totul s-a schimbat. În Ucraina și-au dat seama că Transnistria, așa cum este ea astăzi, este o amenințare la adresa securității naționale. Dar cum se rezolvă? Și aici, chiar și reprezentanții autorităților fac uneori propuneri care nu pot face decât rău”, a menționat Sidorenko.

Potrivit jurnalistului, în 1992 Rusia a reușit să-și schimbe foarte abil statutul juridic de agresor în „mediator” și chiar „făcător de pace” (oricât de absurd ar suna). De fapt, aici Kremlinul a reușit ceea ce a încercat să „vândă” Ucrainei în cadrul dialogului privind soluționarea problemei din Donbas.

Și apoi, timp de aproape 30 de ani, inclusiv sub presiunea propagandei rusești, a existat o acceptare și chiar un acord cu miturile și narațiunile rusești despre Transnistria. Cea mai frecventă greșeală pe care o fac ucrainenii în percepția lor asupra situației din R. Moldova este așteptarea ca problema transnistreană să fie rezolvată prin mijloace militare - un război scurt și victorios, cu lichidarea Grupului Operativ al Forțelor Ruse (GOTR). Din păcate sau din fericire, acest lucru nu se va întâmpla.

„Ideea, desigur, nu este „invincibilitatea” GOTR și a sateliților săi din așa-zisa „armată a Transnistriei”. Dimpotrivă, forțele rusești din regiune nu reprezintă o amenințare militară reală. Într-un cuvânt, din punct de vedere pur militar, acesta este un inamic foarte slab. Dar R. Moldova este și mai slabă! Chiar lăsând deoparte faptul că nu vrea să lupte, nici nu o poate face. Președinta Maia Sandu a recunoscut direct că R. Moldova nu are o armată pregătită pentru luptă. Dar chiar dacă într-o zi R. Moldova primește arme, echipamente de la parteneri - acest lucru nu înseamnă că se va lua în calcul opțiunea militară”, remarcă jurnalistul de la Kiev.

Potrivit lui, în R. Moldova există un puternic consens atât în societate, cât și în rândul politicienilor cu privire la inadmisibilitatea folosirii forței (darămite războiul!) împotriva Transnistriei: „În orice condiții, cu orice preț, trebuie evitată folosirea forței și, în schimb, ar trebui să se ajungă la un acord. Acest principiu a stat la baza strategiei tuturor guvernelor de la Chișinău, indiferent de culoarea politică. Schimbarea acestei abordări nu are sprijin în societate. Agresiunea sângeroasă a Federației Ruse împotriva Ucrainei nu a făcut decât să întărească dorința moldovenilor de a evita războiul cu orice preț. Și acesta este cel mai simplu răspuns la ideea populară din Ucraina, potrivit cărora Forțele Armate ale Ucrainei ar trebui să ajute R. Moldova să-i învingă pe rușii din Transnistria. Nu există circumstanțe în care Chișinăul își va da acordul cu privire la acțiunile Forțelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul său”.

Așadar, o eventuală lovitură preventivă a Forțelor Armate ale Ucrainei împotriva rușilor din Transnistria, fără acordul R. Moldova, ar primi o caracteristică neechivocă: agresiune ucraineană împotriva unui stat vecin. Cu toate consecințele de rigoare. Prin urmare, scrie Serghei Sidorenko, nu are sens nici măcar de luat în considerare această opțiune și acest lucru este înțeles, în sfârșit, la Kiev.

„Există o singură variantă în care această logică va înceta să mai funcționeze: dacă rușii lansează un atac militar asupra Ucrainei de pe teritoriul transnistrean al R. Moldova. Abia după aceea Ucraina are dreptul legitim la un răspuns militar fără acordul Chișinăului, pe care Forțele Armate ale Ucrainei îl vor folosi fără îndoială. Cu toate acestea, această opțiune este foarte puțin probabilă - tocmai pentru că reprezentanții Transnistriei conștientizează acest lucru. Deci, varianta militară este practic exclusă”, scrie jurnalistul ucrainean.

Nevoia de a rezolva problema transnistreană nu dispare

„Trebuie de subliniat că Ucraina are nevoie de acest lucru. Considerăm că Transnistria este o amenințare la adresa securității noastre naționale. Și nu vorbim doar de amenințarea militară! Însăși existența Transnistriei limitează posibilitățile logistice ale Ucrainei. Acest teritoriu, care se întinde pe o distanță de 200 km de la nord la sud, este străbătut de trasee de cale ferată și de conducte, precum și de câteva drumuri importante.

Și în perspectivă strategică, existența Transnistriei limitează viitorul european al Ucrainei, precum și al R. Moldova. Chiar și cu evoluții pozitive este dificil din punct de vedere politic să ne imaginăm o decizie privind apartenența deplină a celor două state ale noastre la UE într-o situație în care va exista o zonă gri între ele, cu armata și administrația de ocupație rusă. Kievul înțelege acest lucru și, de aceea, în ultima vreme s-au auzit idei și gânduri de la diverse forțe politice despre ce ar trebui să facem cu această entitate cvasi-statală. Adică, pentru Ucraina necesitatea rezolvării acestei probleme este evidentă”, a adăugat jurnalistul.

Ucrainenii sunt contrariați de faptul că puterea de la Chișinău ar fi mai puțin interesată să soluționeze problema transnistreană.

„Este un paradox, dar Chișinăul este mult mai puțin interesat de rezolvarea problemei transnistrene. Aceasta este probabil principala problemă pe care Kievul ar trebui să o ia în considerare. Dar nu poate deveni un motiv pentru a continua să închidem ochii la existența Transnistriei, așa cum a făcut Ucraina de mulți ani la rând”.

De ce R. Moldova nu vrea să-și returneze pământul?

De ce R. Moldova nu are aceeași dorința pe care o au ucrainenii pentru Crimeea și Donbas? Există mai multe motive, care demonstrează diferența dintre conflictul transnistrean și agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

„În primul rând, războiul din 1992 nu a dus la împărțirea societății moldovenești. În 1992, războiul, în ciuda tuturor eforturilor de propagandă, nu a devenit „al poporului”. Moldovenii nu au vrut război. Ca urmare, în Chișinău nu există niciun grup social care să tânjească după pământul pierdut și să ceară înapoierea lui. Iar sentimentul de „pământ pierdut” pur și simplu nu există. În al doilea rând, în ciuda absenței vrajbei, cele două maluri ale Nistrului și-au pierdut interesul unul față de celălalt. De 30 de ani cetățenii de pe cele două maluri au devenit străini. Acest lucru se aplică atât locuitorilor din Transnistria, cât și din partea dreaptă: majoritatea nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă de cealaltă parte.

Chiar dacă mâine ofițerii ruși părăsesc Transnistria, asta nu garantează că autoritățile de la Chișinăul vor schimba instantaneu strategia de reintegrare și vor începe să acționeze fundamental diferit. Pasivitatea Chișinăului în problema reunificării R. Moldova e determinată de motive economice și politice.

Trebuie să recunoaștem că această pasivitate a fost avantajoasă din punct de vedere financiar. Acum lucrurile se schimbă. Sub actuala guvernare a R. Moldova, a încetat contrabanda cu Tiraspolul. De asemenea, Maia Sandu a făcut în repetate rânduri declarații despre necesitatea retragerii trupelor ruse. Ea caută sincer să ducă R. Moldova în UE și înțelege că acest lucru este imposibil din cauza existenței Transnistriei. Dar Maia Sandu are propriile sale stimulente pentru a nu atinge Transnistria ocupată. Cel puțin pentru moment.

În primul rând, echipa președintelui proeuropean înțelege că regiunea este dominată de alegătorii proruși, care sunt saturați de propaganda Kremlinului. Aceasta înseamnă că revenirea regiunii sub controlul autorităților centrale poate schimba total balanța în privința opțiunilor electorale. În al doilea rând, Chișinăul încă depinde de gazul rusesc. Actualul Guvern de la Chișinău a început, în premieră, să cumpere gaz din alte surse. În același timp, faptul că malul stâng poate fi aprovizionat cu gaze din Federația Rusă printr-o singură conductă, la pachet cu malul drept, oferă Chișinăului garanții de securitate a gazelor. Kremlinul nu poate sista aprovizionarea R. Moldova cu gaze, dar asta va înseamna că rămâne fără resurse și propria enclavă. În consecință, lichidarea Transnistriei în acest moment ar însemna ca R. Moldova să rămână fără gaze. Chișinăul nu este pregătit, deocamdată, pentru acest scenariu.

În al treilea rând, chiar și fără contrabandă, Guvernul Maiei Sandu este interesat de conservarea Transnistriei, controlată de Federația Rusă. Așadar, R. Moldova cumpără acum energie electrică din Transnistria, pe care termocentrala locală o generează cu gaze gratuite din Federația Rusă. Prețul energiei electrice este bun și Guvernul R. Moldova preferă să nu se gândească la faptul că banii plătiți se duc pentru finanțarea regimului separatist...

Și în al patrulea rând, Chișinăul chiar nu înțelege ce să facă cu Transnistria. La urma urmei, aceasta este o regiune deprimată, cu o economie moartă și locuințe și servicii nemodernizate. Acolo tot se bazează pe gazul rusesc gratuit și contrabandă.

Acestea sunt întrebările la care Ucraina trebuie să aibă răspunsuri, pentru a convinge Chișinăul să facă demersurile necesare”, punctează publicația de la Kiev.

Este corect ca Ucraina să se implice în eliberarea R. Moldova?

Din cele relatate mai sus, cititorul poate avea o întrebare: este corect ca Ucraina să se implice în eliberarea R. Moldova și chiar să convingă Chișinăul de ceva?

„În primul rând, după cum am menționat mai sus, pentru Kiev, dispariția problemei transnistrene este o nevoie urgentă. Și, în al doilea rând, trebuie să recunoaștem cu sinceritate că ucrainenii, și uneori statul Ucraina, au pus umărul la apariția și existența Transnistriei. Rolul Ucrainei este ilustrat și de faptul că autoritățile din regiunea separatistă, până de curând, se bucurau de loialitatea Kievului oficial.

Actualul „președinte al republicii”, Vadim Krasnoselski, a devenit cetățean al Ucrainei în timp ce lucra în funcții de conducere în poliția transnistreană. În anii războiului ruso-ucrainean, el și-a reînnoit acest pașaport și l-a folosit de mai multe ori pentru a trece granița cu Ucraina. Inclusiv în perioada în care Krasnoselski era anunțat în căutare la cererea R. Moldova. Dar acest lucru nu a ridicat întrebări din partea grănicerilor ucraineni. Și a avut suficiente motive să vină aici – atât pentru zborurile în străinătate de pe aeroporturile ucrainene, cât și pentru recreere la Odesa. Așa-zisul președinte al Transnistriei are imobile la Odesa.

La fel se întâmplă și cu alți funcționari ai administrației de ocupație. De exemplu, așa-numitul „ministru de externe” al republicii nerecunoscute, Vitali Ignatiev, a primit pașaportul de cetățean al Ucrainei. „Fondatorul republicii”, Igor Smirnov, deține imobile în regiunea Odesa, la fel ca și cea mai influentă persoană din regiune, co-fondatorul companiei „Sheriff”, Victor Gușan. Toate aceste lucruri merită amintite atunci când vorbim despre responsabilitatea părților pentru apariția și existența acestui teritoriu aflat sub ocupația hibridă rusă. Ucraina, desigur, nu este de vină pentru asta, dar rolul ei nu a fost întotdeauna „alb și pufos”. Cu toate acestea, acum acest lucru oferă Ucrainei nu numai o responsabilitate, ci și o pârghie pentru a pune presiune asupra celor care controlează puterea civilă de facto în regiune”.

Drumul spre lichidarea Transnistriei

„Fără a se rezolva problema militară, reintegrarea este imposibilă. Ocupația nu poate fi depășită doar de stimulente economice. În cele din urmă, este necesar să se evite opțiunea potențială (deși puțin probabilă și exclusă de actualul guvern moldovenesc) ca Rusia să accepte reintegrarea și anularea datoriilor la gaze, cu condiția ca trupele ruse să rămână într-o R. Moldova unită. Mai mult, această opțiune este posibilă chiar și după victoria militară a Ucrainei! Adică, înfrângerea Rusiei pe frontul ucrainean nu înseamnă lichidarea armatei ruse în Transnistria.

Acum, Kremlinul încearcă în mod activ să „scuture” actuala guvernare de la Chișinău, pentru a o răsturna definitiv. Actuala guvernare a R. Moldova are acum probleme sistemice și nimeni nu îi va garanta victoria în următorul ciclu electoral, care este programat pentru 2024 - 2025.

Și dacă până atunci Transnistria va mai exista în starea actuală, o Rusia slăbită poate face concesii economice care vor părea suficiente pentru majoritatea societății moldovenești, în schimbul menținerii (și de fapt întăririi!) bazei sale militare.

Totuși, acesta sau alte scenarii similare, în care armata rusă va rămâne în Transnistria într-un statut sau altul, sunt inacceptabile pentru Ucraina din punct de vedere al securității naționale. Prin urmare, în cadrul negocierilor privind securitatea în regiune, care cel mai probabil vor avea loc după înfrângerea militară a Federației Ruse pe pământul ucrainean, Ucraina ar trebui să ceară ca pachetul de acorduri să includă retragerea trupelor militare rusești din Transnistria.

Expulzarea armatei ruse din R. Moldova este un element indispensabil în realizarea păcii în regiune. Din fericire, președintele în exercițiu, Maia Sandu, și actualul partid de guvernământ din R. Moldova susțin acest lucru. Aceasta este o fereastră de oportunitate care se poate închide în curând. Și trebuie să ne dăm seama că Ucraina are nevoie de asta, probabil, cel mai mult.

Chiar și atunci când armata rusă va părăsi Transnistria, problema restabilirii integrității R. Moldova va rămâne. Pentru că o enclavă nerecunoscută cu influență rusă hibridă în ea, plină de propagandă rusă și agenți din armata locală, va purta exact același pericol pentru Ucraina.

Între timp, după înfrângerea Federației Ruse în război, se va deschide o fereastră istorică când va fi posibil să lichidăm nu numai structura militară, ci și cea politică a acestei regiuni și să o forțeze să se reintegreze.

Faptul că societatea și autoritățile din R. Moldova nu au fost încă pregătite pentru acțiuni decisive nu este un motiv pentru inacțiunea Ucrainei. Kievul își rezolvă problema, chiar dacă își ajută vecinii în același timp. Iar Chișinăul trebuie să simtă că au loc schimbări istorice și să le susțină. În caz contrar, aceste modificări vor avea loc fără participarea Chișinăului.

Oprirea furnizării de gaze, sau cel puțin amenințarea cu sistarea, este un element necesar al reintegrării R. Moldova. Pentru că administrația de la Tiraspol știe perfect că fără gaz economia și sfera socială a Transnistriei vor eșua fără speranță. Iar dacă armata rusă nu mai este prin preajmă, asta va împinge conducerea așa-zisei „pmr” (Krasnoselski, Gușan etc.) să negocieze cu Chișinăul noi reguli de conviețuire. Și pârghiile informale ale Kievului, conectate prin activele aceluiași Krasnoselski, Gușan etc. – le poate face și mai confortabile.

Ucraina nu ar trebui și nu poate furniza nimic teritoriilor nerecunoscute. Apropo, deja am început să facem asta cu comerțul: în 2022, Ucraina a blocat funcționarea tuturor punctelor de control de pe tronsonul transnistrean a frontierei și nu ar trebui să le deschidă nici după încheierea ostilităților. Gazul nu ar trebui să fie o excepție de la regulă. Desigur, este important să nu prăbușim și economia R. Moldova”.

Va sprijini Uniunea Europeană astfel de acțiuni?

„În faza de proiectare, probabil că nu. Vor fi cei care vor spune că blocada economică a regiunii separatiste poate provoca suferință oamenilor de rând. Totuși, fără o soluție strategică a problemei transnistrene, aceste suferințe vor fi pur și simplu prelungite în timp! Și, în sfârșit, s-a spus mai sus că este necesar să se blocheze Transnistria sau să se avertizeze public despre începerea acestei blocade, cu respectarea tuturor regulilor. De exemplu, prin impunerea de sancțiuni împotriva „Tiraspoltransgaz” și a altor agenți afiliați statului agresor și administrației de ocupație.

Dar la etapa reintegrării R. Moldova, restabilirea economiei Transnistriei, dezarmarea etc. – UE se va alătura cu siguranță. Pentru că va fi o poveste de succes incredibilă pentru UE, cu injecții financiare moderate.

O întrebare esențială este dacă președintele R. Moldova, Maia Sandu, care evită până acum problema transnistreană, va simți suflarea schimbării. Și dacă va avea suficientă înțelepciune politică pentru a implementa împreună cu Ucraina acest proces, atunci va rămâne în istorie ca o persoană care a unit R. Moldova.

Și dacă nu, tot se va întâmpla. Fără dorința autorităților moldovenești. Pentru că este puțin probabil ca Ucraina să rateze șansa istorică de a îndepărta amenințarea transnistreană de la granițele sale”, a conchis Serghei Sidorenko.