Treisprezece percheziții în R. Moldova și trei persoane reținute: Prejudiciu de peste un MILION de lei
2156
Trei administratori ai unor SRL-uri din R. Moldova, cu vârste între 30 și 34 de ani, au fost reținuți astăzi după 13 percheziții efectuate de ofițerii Direcției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
Potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi implicați într-o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Polițiștii afirmă că, în perioada lunilor septembrie 2017 – ianuarie 2018, factorii de decizie a cinci societăți comerciale au acţionat prin înţelegere prealabilă şi de comun acord, eschivându-se de la plata taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe venit în sumă de peste un milion de lei.
În schemă ar fi implicate două grupări diferite, una din care are rolul de lichefiator şi, posibil, legalizator al bunurilor, iar cealaltă reprezintă beneficiarii principali ai acestor activităţi.
În prima grupare, lichefiatori şi legalizatori sunt gestionarii celor cinci companii care au rolul inclusiv de companie „paravan”, iar în a doua grupare beneficiari sunt gestionarii SRL-urilor.
Mai exact, beneficiarii perfectau documente financiare fictive, procurând mărfuri şi servicii de la una dintre companiile indicate în schemă în calitate de lichefiator, costul acestora fiind achitat prin transfer bancar. Ulterior, lichefiatorii, sub pretextul procurării de produse cerealiere, ridicau de la bancă numerarul transferat de către beneficiari, perfectând acte de achiziție a mărfurilor în care sunt introduse date denaturate și restituie totodată acestora, prin cash, transferurile bancare efectuate de ei, reţinând comisionul de lichefiere. În unele cazuri, lichefiatorii „livrau” către beneficiari mărfurile şi serviciile necesare acestora. În astfel de cazuri, lichefiatorii aveau rolul de legalizatori ai mărfurilor şi serviciilor inexistente sau procurate ilicit de beneficiari, fără achitarea taxelor și impozitelor fiscale corespunzătoare.
Oamenii legii mai spun că directorul SRL-ul din prima grupare a extras de pe conturile firmei peste șapte milioane de lei, prezentând la bancă un șir de acte de achiziție, conform cărora acesta ar fi procurat cereale de la unele persoane fizice, unele dintre care s-au dovedit a fi decedate, altele nu erau în republică etc.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă închisoare de până la 6 ani sau amendă de la până la 267 500 de lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. Totodată, persoanele juridice implicate în schemă riscă să fie lichidate.
07.04.2026
16:06
648
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
831
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
816
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1453
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1940
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1963
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1893
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1370
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1776
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1592
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
09.04.2026
02:02
323
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
363
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
311
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
397
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
358
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
380
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
361
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
422
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
405
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
403
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
537
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
505
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
574
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
455
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
552
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
539
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
519
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
626
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
476
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
484
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
439
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
517
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
498
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
554
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
505
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














