Treisprezece localități din R. Moldova, REVITALIZATE cu sprijinul Guvernului Poloniei
2565
moldpent.com Treisprezece localități din R. Moldova, printre care zece municipii și trei orașe, inclusiv Cahul și Cimișlia, vor beneficia de finanțare din partera Poloniei pentru crearea unui sistem eficient de sprijin pentru dezvoltarea urbană eficientă și reînnoirea orașelor, în cadrul proiectului „Revitalizarea municipiilor din Republica Moldova”.
Proiectul este derulat în trei etape. Inițial, în cadrul primei etape, au fost create grupuri de lucru din care fac parte reprezentanți ai municipiilor, ai agențiilor de dezvoltare regională și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Ulterior, aleșii locali și ceilalți specialiști au fost instruiți și au realizat și un schimb de experiență și bune practici în domeniul revitalizării urbane.
În etapa a treia, autoritățile publice locale vor elabora concepte de proiecte ce vor participa la un concurs și vor obține finanțare de la Guvernul Poloniei.
La nivel național și regional se va oferi asistență tehnică și consiliere din perspectiva politicilor publice pentru a dezvolta instrumente și mecanisme dedicate dezvoltării orașelor, precum și implementarea acestora, iar la nivel local - prin consiliere și instruiri/ dezvoltarea capacităților se urmărește elaborarea programelor de revitalizare urbană și implementarea proiectelor.
Participanții la proiect vor beneficia, pe lângă instruiri, vizite de studiu în Polonia și de consiliere din partea experților polonezi pentru a elabora și implementa proiecte locale de revitalizare urbană.
Proiectului este implementat prin Ministerul Dezvoltării Economice al Poloniei în colaborare cu Centrul de informare pentru autoritățile locale (CIAL - Solidarity Fund PL în Republica Moldova) si Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în partenierat cu Agențiile de Dezvoltare Regională din R. Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















