Tratament UNIC în România: Centrul spa&balneo din Borsec se va deschide oficial pe 15 decembrie, la aproape 12 ani de la începerea lucrărilor
6207
Centrul spa&balneo din Borsec se va deschide oficial în data de 15 decembrie, la aproape 12 ani de la începerea lucrărilor, şi va oferi experienţe unice de tratament în România, au anunţat, luni, autorităţile locale şi judeţene.
Primarul staţiunii, Mik József, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că drumul a fost dificil, dar este aproape de împlinirea acestui vis, care va duce la renaşterea turismului din staţiune.
„Nu puteam să vorbim despre relansarea turismului fără a reporni tratamentul balnear. De aceea, am decis că vom fi o primărie care va investi în turism. Am construit pârtie de schi, pistă de bob de vară şi alte facilităţi şi am reuşit să realizăm unul dintre cele mai frumoase centre wellness şi de tratament din ţară", a declarat Mik József, citat într-un comunicat transmis de Primăria Borsec.
Primarul a menţionat că deschiderea oficială a „FONTANA Spa&Balneo Borsec" va avea loc în data de 15 decembrie.
La conferinţa de presă a participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamer, care a arătat că această investiţie va pune judeţul pe harta turismului naţional.
„Sunt conştient că această investiţie va pune pe harta turismului naţional judeţul Harghita. Spun acest lucru pentru că ne oferă servicii şi tratamente pe care nu le avem în alte zone ale judeţului", a spus Barti Tihamer, citat în acelaşi comunicat de presă.
Potrivit lui Alecsandru-Ionuţ Blandu, reprezentantul firmei de consultanţă angajată de primărie să pregătească procesul de deschidere a centrului, conceptul FONTANA se bazează pe două pârghii, respectiv Fontana Well (spa şi prevenţie primară) şi Fontana Health (prevenţie secundară şi recuperare, care implică consultaţie medicală).
„Vorbim despre un spa complet cu terapii contemporane şi tradiţionale în scop terapeutic", a declarat reprezentantul firmei de consultanţă.
Acesta a precizat faptul că este vorba de o experienţă unică în România cu terapii pe bază de plante şi ierburi alpine, în deplină concordanţă cu natura înconjurătoare.
„Creăm vacanţe cu valoare adăugată pentru sănătate şi pentru toate categoriile de vârstă. Natura înconjurătoare se reflectă în terapii şi zona termală, cu nămol terapeutic de sursă diversificată, fân alpin şi ierburi medicinale fiind printre ingredientele de maximă eficienţă. Fie pentru probleme articulare, dureri de spate, reumatism, tensiune după o plimbare montană sau după schi, întregul corp va beneficia de programele Fontana”, a precizat reprezentantul firmei de consultanţă, citat în comunicatul Primăriei.
Acesta a mai spus că, începând cu data de 10 noiembrie, începe pregătirea terapeuţilor, şedinţele fiind organizate cu contribuţia unora dintre cei mai buni traineri din România.
„Punctele forte ale FONTANA sunt mixul de produse germane şi româneşti, terapiile foarte elaborate cu scop terapeutic chiar şi în tratamentele de relaxare, terapeuţii cu pregătire în balneo, fizio şi kinetoterapie, echipamentele variate si performante", a mai precizat Alecsandru-Ionuţ Blandu, transmite Agerpres.
El a adăugat că se doreşte atragerea famililor cu copii, drept pentru care toţi copiii cu vârsta de până la 6 ani vor avea gratuitate.
Preţul biletele de intrare va fi cuprins între 50 şi 100 de lei, în funcţie de timpul petrecut în centru (3 ore, 6 ore sau bilete de o zi).
Construcţia centrului spa & balneo din Borsec a început în anul 2011, cea mai mare parte a finanţării fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale, care a alocat 13,5 milioane de lei.
După aproape un an şi jumătate de la începerea lucrărilor, s-a sistat orice finanţare de la bugetul de stat, Primăria fiind nevoită să caute soluţii pentru ca investiţia să poată fi finalizată.
Aşa s-a ajuns, în anul 2016, la contractarea unui credit bancar de 13 milioane de lei, la care se adaugă fonduri primite din partea Ministerului Turismului, Consiliului Judeţean Harghita şi sume alocate din bugetul local.
Investiţia totală este de aproximativ 9 milioane de euro, se mai arată în comunicat.
Centrul balnear cuprinde un centru spa şi o bază de tratament, cu o suprafaţă de 2.900 metri pătraţi şi o capacitate de 1.000 persoane pe zi în sezonul de vară şi 700 persoane în timpul iernii.
Acesta va oferi, în zona de spa, piscine interioare şi exterioare, saună finlandeză, infra-saună şi saună cu aburi, iar în zona balneo vor fi posibilităţi diverse de tratament, cum ar fi împachetări cu nămol, masaje sau terapie cu apă minerală caldă şi rece.
30.04.2026
17:11
193
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
222
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
352
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
337
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
387
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
435
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
472
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
564
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
508
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
402
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
17:11
166
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
191
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
329
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
318
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
368
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
426
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
462
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
548
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
498
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
391
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
462
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
443
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
482
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
494
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
551
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
554
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
526
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
30.04.2026
03:38
500
Satya Nadella mizează pe noul acord cu OpenAI pentru a impulsiona dominația Microsoft în inteligența artificială
30.04.2026
03:25
560
Anthropic ia în calcul o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, la o evaluare de până la 900 de miliarde, înainte de un posibil IPO
30.04.2026
02:32
591
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
550
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
517
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
594
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
658
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
711
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














