Traseul cultural „Mihai Eminescu”, de la Botoșani până la Bălți, lansat de ziua poetului național: Statui la Bălți și Botoșani, pentru a-l face „prezent” pe Eminescu în viața celor două municipii
2280
Programe transnaționale și transfrontaliere Moldov
O rută turistică care cuprinde ambele maluri ale Prutului, numită „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani”, a fost lansată, pe 15 ianuarie curent, la Bălți, în ziua când s-au împlinit 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Traseul cultural „Mihai Eminescu” include Aleea Lacului cu Nuferi, Aleea Clasicilor, Aleea Plopilor fără Soț, Aleea Luceafărului.
În cadrul proiectului implementat de autorități din R. Moldova și România, la Bălți a fost amplasată o statuie a lui Mihai Eminescu, pe Strada Independenței, cunoscută ca pietonala municipiului Bălți.

La Botoșani, orașul natal al poetului, a fost creat un grup statuar în mărime naturală care îi reprezintă pe Mihai Eminescu și pe Veronica Micle.
„Acest grup statuar se află pe malul lacului din parcul în care îi plăcea poetului să se plimbe și care astăzi poartă numele lui. În anul 1887, Veronica Micle a venit să-l vadă pe Eminescu și a stat câteva zile în oraș, plimbându-se cu poetul prin acest parc. Scopul acestor statui în mărime naturală, dar care nu sunt puse pe soclu, este să-l facă pe poet prezent în viața locuitorilor de astăzi ai celor două municipalități și pentru a pune în valoare potențialul turistic acestor două orașe”, arată organizația guvernamentală de la Chișinău „Programe transnaționale și transfrontaliere Moldova”.
Menționăm că valoarea totală a proiectului transfrontalier este de 1,62 de milioane de euro. Banii au fost oferiți de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun „România-Republica Moldova 2014-2020. Interreg NEXT Romania - Republica Moldova”.
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european
















