Toţi foştii ambasadori ai SUA în România, scrisoare deschisă către ROMÂNI. Demers fără precedent în ultimii 25 de ani
4147
Foștii ambasadori ai Statelor Unite ale Americii în România susțin, într-un demers fără precedent în ultimii 25 de ani, că Parteneriatul Strategic cu România s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune investiții ale SUA în Europa. Într-o scrisoare deschisă adresată românilor, cei opt foști ambasadori afirmă că țara noastră este unul dintre cei mai apropiați și mai capabili aliați ai SUA în Europa Centrală și de Est și „oferă un exemplu în ceea ce privește promovarea valorilor democratice, drepturilor fundamentale ale omului, statului de drept și bunei guvernări”.
Diplomații au subliniat, în scrisoarea transmisă cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii, rolul României în gestionarea crizei umanitare apărute după izbucnirea invaziei rusești în Ucraina, dar și rolul „decisiv” al țării noastre „în apărarea Flancului Estic al NATO, precum și în consolidarea stabilității și securității în întreaga regiune a Mării Negre”.
Potrivit acestora, „pe măsură ce România va continua să investească în propriile capabilități, va avea potențialul să devină unul dintre principalii furnizorii de securitate din regiune și din întreaga Alianță Nord-Atlantică”.
Cei opt foști ambasadori au subliniat i importanța includerii României în programul Visa Waiver, transmite Digi24.ro. „Ar stimula comerțul, turismul, schimburile educaționale, precum și relațiile umane care reprezintă temelia prieteniei româno-americane. Guvernele noastre trebuie să continue să lucreze împreună pentru a progresa către îndeplinirea cerințelor de admitere a României în acest program. Este nevoie în mod clar de mai multă comunicare cu publicul, sub forma unor campanii de informare și educare, precum și de cooperare mai strânsă cu toți actorii implicați, inclusiv societatea civilă și mediul de afaceri”.
Scrisoarea transmisă românilor de către foștii ambasadori ai SUA în România:
Dragi prieteni români,
Atunci când a prezentat strategia de politică externă a Statelor Unite, Președintele Biden a subliniat că ”Alianțele Americii sunt cel mai mare atu al nostru”. Nicicând acest lucru nu a fost mai evident decât acum, când lumea se confruntă cu cel mai complex set de provocări geopolitice de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În calitatea noastră de ambasadori, am avut privilegiul de a contribui la construirea uneia dintre cele mai solide alianțe ale SUA, într-o regiune-cheie a Europei: Parteneriatul Strategic cu România, care aniversează acum 25 de ani de existență.
România este astăzi unul dintre cei mai apropiați și mai capabili aliați ai SUA în Europa Centrală și de Est. Țara dumneavoastră oferă un exemplu în ceea ce privește promovarea valorilor democratice, drepturilor fundamentale ale omului, statului de drept și bunei guvernări. România lucrează împreună cu Statele Unite pentru susținerea acestor principii comune la nivel regional și global. După cum este binecunoscut, democrația nu poate exista în absența statului de drept, a responsabilității politice sau a unor instituții naționale puternice. Sprijinul continuu al românilor pentru reforme este necesar atât pentru asigurarea unei societăți democratice reziliente, cât și pentru a uneia prospere, puternice și competitive.
Acum, când invazia Rusiei amenință nu doar securitatea transatlantică, ci chiar fundamentele ordinii globale, România a răspuns pe măsură acestei provocări, devenind un furnizor esențial de asistență civilă și militară pentru Ucraina. Totodată, România a asigurat adăpostul și tranzitul a peste 1,5 milioane de ucraineni și a făcut posibil exportul cerealelor din Ucraina prin propriile sale porturi de la Marea Neagră, contribuind astfel la evitarea unei crize alimentare mondiale.
România are un rol decisiv în apărarea și întărirea Flancului Estic al NATO, precum și în consolidarea stabilității și securității în întreaga regiune a Mării Negre. Parteneriatul nostru de succes în domeniul securității include găzduirea de forțe americane și de facilități-cheie, precum sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore. Angajamentul ferm al României față de principiul apărării comune a fost recent din nou evidențiat de decizia de creștere a cheltuielilor naționale pentru apărare la 2,5% din PIB, care vă poziționează drept unul dintre contributorii majori la bugetul NATO.
Pe măsură ce România va continua să investească în propriile capabilități, va avea potențialul să devină unul dintre principalii furnizorii de securitate din regiune și din întreaga Alianță Nord-Atlantică. În mod complementar, o prezență militară americană robustă în România ar contribui la asigurarea celui mai înalt nivel de apărare și descurajare de-a lungul întregului Flanc Estic al NATO. Decizia, luată la recentul Summit al Alianței de la Madrid, de poziționare a unei brigăzi rotative suplimentare în România reprezintă un pas substanțial în direcția cea bună.
Pe parcursul a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic în 1997, România s-a dovedit a fi un aliat de încredere și un prieten adevărat. De-a lungul timpului, peste 30.000 de militari români au luptat alături de forțele americane în unele dintre cele mai dificile teatre de operații din lume. România și-a demonstrat hotărârea și calitățile de lider pe subiecte critice precum energia și schimbările climatice, siguranța rețelelor 5G și securitatea cibernetică. A fost un campion al promovării cooperării, securității și dezvoltării la nivel regional, prin formate precum Inițiativa Celor Trei Mări sau București 9.
Deși nivelul cooperării economice bilaterale a crescut în mod constant, apreciem că acesta nu și-a atins încă adevăratul potențial. Sunt necesare eforturi și spirit de inițiativă de ambele părți pentru a crește volumul comerțului și investițiilor și pentru a valorifica avantajele remarcabile ale României ca membru al Uniunii Europene, centru economic regional în plină ascensiune și verigă puternică în lanțuri internaționale de aprovizionare sigure. Companiile și specialiștii români au multe de oferit pieței americane. Mai mulți investitori americani ar trebui încurajați să descopere România.
Energia a devenit una dintre dimensiunile principale ale Parteneriatului Strategic SUA-România și unul dintre principalele sale motoare de dezvoltare. Mixul energetic diversificat, resursele proprii și profilul regional fac din România un partener natural al SUA într-un sector cu valoare deopotrivă economică și strategică. Cooperarea româno-americană poate aduce o contribuție decisivă la diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare, aspect critic pentru securitatea energetică a Europei. Viziunea și leadership-ul țării dumneavoastră în abordarea dublei provocări a securității energetice și tranziției verzi se regăsesc în proiecte precum instalarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România.
Schimburile educaționale și proiectele comune de cercetare sunt esențiale pentru un parteneriat orientat către viitor. Programul Fulbright rămâne pilonul central al cooperării bilaterale în domeniul academic, dar mult mai mult poate și trebuie făcut pentru a aduce laolaltă incredibilele resurse de inteligență, talent și creativitate ale popoarelor noastre. Universitățile și institutele de cercetare din România trebuie încurajate și susținute să dezvolte parteneriate pe termen lung cu instituțiile similare din SUA.
Includerea României în programul Visa Waiver ar constitui un amplificator puternic pentru toate dimensiunile Parteneriatului Strategic. Ar stimula comerțul, turismul, schimburile educaționale, precum și relațiile umane care reprezintă temelia prieteniei româno-americane. Guvernele noastre trebuie să continue să lucreze împreună pentru a progresa către îndeplinirea cerințelor de admitere a României în acest program. Este nevoie în mod clar de mai multă comunicare cu publicul, sub forma unor campanii de informare și educare, precum și de cooperare mai strânsă cu toți actorii implicați, inclusiv societatea civilă și mediul de afaceri.
Parteneriatul Strategic cu România s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune investiții ale SUA în Europa și suntem cu toții mândri că am fost parte a acestei povești de succes. Amploarea și profunzimea Parteneriatului, alături de numeroasele sale rezultate pozitive, scot în evidență atât compatibilitatea dintre țările noastre, precum și beneficiile reciproce pentru SUA și România.
În același timp, considerăm că Parteneriatul a ajutat la construirea unei Românii puternice și prospere. Iar această Românie puternică și prosperă s-a dovedit a fi vitală pentru asigurarea securității, valorilor democratice și dezvoltării economice sustenabile în întreg spațiul transatlantic.
Cu această imagine în față vă transmitem, dragi prieteni români, felicitări din toată inima cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România și ne exprimăm speranța că veți continua să demonstrați leadership, curaj și viziune și că veți găsi întotdeauna noi căi de a dezvolta prietenia și cooperarea dintre marile noastre națiuni.
Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite!
18.02.2026
20:49
196
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
503
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
414
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
273
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
332
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
285
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
294
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
282
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
365
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
369
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
20:49
60
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
419
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
378
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
254
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
308
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
266
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
273
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
266
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
351
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
355
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
384
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
430
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
380
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
529
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1141
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
530
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
18.02.2026
14:28
583
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:59
512
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
557
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
442
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
446
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
459
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
13:04
437
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
18.02.2026
11:47
515
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
18.02.2026
11:33
514
17 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și exploatarea prin muncă a trei adulți și cinci minori
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














