Topul celor mai POLUATE oraşe din lume
1646
Stratos Străzile din capitala Vietnamului, Hanoi, au fost învăluite luni de un smog dens care a redus dramatic vizibilitatea din cauza poluării atmosferice cauzate de nivelurile ridicate de particule provenite din emisiile vehiculelor şi de praful fin asociat cu industria de construcţii.
Nivelul particulelor mici periculoase - cunoscute sub numele de PM2,5 - din aerul din Hanoi era de 186 micrograme pe metru cub la sfârşitul zilei de luni, cel mai ridicat nivel dintr-o listă cu cele mai poluate oraşe din lume, potrivit datelor furnizate de AirVisual, care oferă informaţii independente privind poluarea aerului la nivel mondial prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, transmite Reuters, citată de Agerpres.
„Acest lucru este dăunător pentru sănătatea noastră”, a declarat Duong Kim Oanh, un locuitor din Hanoi în vârstă de 58 de ani. „Cred că poluarea din Hanoi este cauzată de un număr mare de vehicule personale şi de praful fin provenit de la toate construcţiile, plus această vreme rece”, a adăugat el.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din 2021, emisiile provenite de la cele 8 milioane de vehicule înregistrate în Hanoi au reprezentat 30% din poluarea cu particule, iar emisiile din industrie alte 30 de procente.
Poluarea „va afecta sistemul respirator al oamenilor, făcându-i să se simtă rău sau chiar să se sufoce", a declarat Pham Thi Phuong, un alt locuitor din Hanoi.
Aproape 100 de curse aeriene spre şi de la Aeroportul internaţional din Hanoi au fost amânate sau deviate spre alte oraşe pe 2 februarie din cauza ceţii dense şi a înrăutăţirii poluării aerului.
Potrivit clasamentului live publicat luni de aplicaţia AirVisual, topul 10 al celor mai poluate oraşe din lume era alcătuit din următoarele oraşe:
Hanoi (Vietnam),
Teheran (Iran),
Chengdu (China),
Cracovia (Polonia),
Dhaka (Bangladesh),
Accra (Ghana),
Dubai (Emiratele Arabe Unite),
Hangzhou (China),
Bişkek (Kârgâzstan),
Chongqing (China).
Bucureşti ocupă locul al 35-lea în acest clasament, cu un indice de 75, care corespunde unei poluări atmosferice moderate. Capitala României este devansată în această listă de mai multe oraşe europene cu un indice mai ridicat de poluare, precum Berlin (Germania, locul 11), Wroclaw (Polonia, locul 20), Istanbul (Turcia, locul 24), Praga (Cehia, locul 27), Bruxelles (Belgia, locul 31) şi Varşovia (Polonia, locul 32), dar se situează în faţa altor oraşe de pe continentul european care sunt mai puţin poluate, precum Budapesta (Ungaria, locul 42), Kiev (Ucraina, locul 48) şi Sofia (Bulgaria, locul 50).
26.02.2026
04:44
169
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
254
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
264
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
253
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
340
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
440
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
415
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
470
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
381
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
396
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
26.02.2026
04:44
1
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
219
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
233
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
223
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
324
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
423
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
400
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
450
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
370
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
385
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
446
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
422
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
373
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
572
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
420
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
550
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
25.02.2026
21:12
427
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
420
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
445
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
498
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
412
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
484
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
485
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
418
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
418
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














