TOP TREI produse și servicii din R. Moldova pe care se plâng cel mai des clienții
2909
Tot mai mulți cetățeni ai R. Moldova apelează la instituția specializată pentru a li se face dreptate, atunci când cumpără produse sau contractează servicii de care nu rămân satisfăcuți.
Săptămâna trecută, de exemplu, la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței au fost depuse 25 de reclamații.
Dintre acestea, cele mai multe plângeri înregistrate, patru la număr, se referă la reparația telefoanelor mobile.
Pe locul doi în topul reclamațiilor de săptămâna trecută se află accesarea și prestarea serviciilor turistice, fapt care i-a nemulțumit pe trei consumatori.
În al treilea rând, petițiile depuse de consumatori s-au referit la clauzele abuzive din contractele de microfinanțare sau de prestarea a serviciilor.
Alte reclamații înregistrate și examinate de către inspectorii Agenției vizează refuzul agentului economic de a prezenta Registrul de reclamații, debranșare de la electricitate, aparat de sudat defect, rochie cu defect, încălțăminte neconformă, printer defect, lănțișor pe care proprietarul consideră că i-ar fi fost falsificat etc.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















