Ce se întâmplă la frontiera moldo-ucraineană? Polițiștii îi prind unul după altul
2705
Peste patru tone de alcool au fost reţinute de oamenii legii la frontiera moldo-ucraineană. Potrivit Poliţiştilor de Frontieră, pentru a-i reţine pe şoferii care transportau marfa a fost nevoie şi de aplicarea armei din dotare.
Pe moment, ofiţerii de investigaţii speciale şi cei de urmărire penală au în vizor câţiva suspecţi.
Primul caz a avut loc miercuri, în jurul orei 18.00, pe traseul Ceadâr Lunga – Valea-Perjei. Poliţiştii de frontieră au observat că un mijloc de transport, de model ,,Mercedes”, înmatriculat în Gagauzia, se îndrepta spre linia de frontieră.
Şoferul microbuzului a observat că este monitorizat şi atunci când a fost stopat de poliţiştii de frontieră nu s-a oprit imediat, dar la o distanţă mai îndepărtată, reuşind în aşa fel să fugă într-o direcţie necunoscută.
În urma verificării mijlocului de transport, au fost depistate 12 recipiente de plastic în care erau peste patru tone de alcool.
Câteva ore mai târziu, în apropiere de localitatea Valea-Perjei, raionul Cimişlia, poliţiştii de frontieră au observat două mijloace de transport, unul de model ,,ZIL”, cu numere de înmatriculare transnistrene şi, respectiv, un ,,Jeep Grand Sheroke”, înmatriculat în Bulgaria, ce se îndreptau spre hotarul moldo-ucrainean. Somaţi de poliţiştii de frontieră să oprească, şoferii celor două maşini au ignorant ordinul oamenilor legii şi şi-au continuat drumul.
Pentru a-i reţine, poliţiştii de frontieră au aplicat arma din dotare şi au efectuat două împuşcăruri în aer. Chiar şi aşa, cei doi şoferi au reuşit să fugă, abandonând mijlocul de transport pe care îl conduceau.
În ,,ZIL”, oamenii legii au depistat şase butelii goale, care emanau miros specific alcoolului.
23.01.2019
17:19
2989
Alcoolul în produsele de îngrijire: aliat SAU dușman?
26.12.2018
19:03
3066
Consumul de ALCOOL în timpul sărbătorilor. Cum pot fi evitate problemele de sănătate
07.12.2018
19:40
3101
Efectele NOCIVE ale viciilor părinților asupra copiilor!
06.12.2018
19:03
3668
O artistă celebră vorbește despre divorț, depresie și dependența de alcool
26.11.2018
15:03
2262
Frigul te face să bei mai mult alcool. Care este explicația
09.11.2018
19:02
2619
Te îmbeți mai ușor în diferite faze ale ciclului menstrual?
05.11.2018
20:02
2470
REVOLTĂTOR! // S-a filmat cum îi dă alcool unui bebeluș și a postat clipul pe internet
26.10.2018
17:40
5178
Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place … Cuvintele prețioase pe care le-a rostit un binecunoscut profesor doctor neurochirurg român. De ce are nevoie cu adevărat organismul nostru pentru a se lupta cu bolile
02.10.2018
19:30
2134
Efectul teribil al consumului EXCESIV de alcool
26.09.2018
17:02
3635
A învins DEPENDENȚA de droguri și alcool și arată din nou fenomenal!
11.09.2018
19:03
3390
Dependența de ALCOOL, SEX, DROGURI sau de JOCURI DE NOROC trebuie vindecată înainte de a deveni boală cronică!
10.08.2018
14:40
3475
GALERIE FOTO // Beți TURTĂ! Cum arată vedetele amețite de aburii alcoolului
20.03.2026
15:07
270
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
255
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
335
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
368
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
398
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
456
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
449
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
517
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
655
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
672
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
673
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
679
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
718
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
653
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
745
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
650
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
706
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
744
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
661
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
701
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
743
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
730
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
739
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
844
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
659
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














