Stiri
Timofti, despre casele unor judecători: ”Este un articol privind CONFISCAREA averii”
Politică
17.04.2013
15:31
550

”Procuratura, Centrul Național Anticorupție (CNA) și Comisia Națională pentru Integritate (CNI) primesc bani publici pentru a-și face datoria, adică să depisteze persoanele care se îmbogățesc ilicit. Aceste organe trebuie să fie mai active. Și eu suspectez unii demnitari, inclusiv judecători, că și-ar fi obținut averea ilicit, dar trebuie probe”, este de părere președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Președintele nu acceptă scuze din partea acestor organe, precum că nu au pârghii pentru a trage la răspundere pe cei care au obținut averea dubios. ”Cei de la CNI spun că nu au instrumentele necesare, dar mult depinde și de cetățeni lucrul acesta. Oamenii trebuie să aleagă deputați care să voteze astfel de legi. Există și art. 46 din Constituție care prevede și confiscarea averii în condițiile legii. Noi suntem datori ca împreună să găsim soluții la această problemă”, a declarat Timofti în cadrul unei emisiuni de la TV7.
În același timp, șeful statului nu este de acord când se generalizează, mai ales pe seama unor judecători. ”Și eu am văzut și știu cazuri când unii judecători numai se eliberează din sistem și îi vezi cu mașini scumpe și case foarte mari. Dar știu și judecători care au muncit la negru peste hotare ani la rând și au case. Nu mari, dar bune. Un exemplu în acest sens poate fi Tudor Panțâru, care a muncit mult timp peste hotare. Mai sunt judecători care pot proba averea dobândită”, este de părere Nicolae Timofti.
Oficialul nu-i menajează nici pe cei care încearcă să denigreze judecătorii. ”Cunosc un caz când pe numele unui judecător a fost deschis un cont bancar fals, precum că ar fi primit 270 de mii de dolari. S-a dorit compromiterea lui, iar cei care ar fi pus la cale acest fals urmau să primească în urma deciziei judecătorului 22 de milioane de lei. Vedem că se schimbă metodele și trebuie ca organele competente să aibă în vizor aceste cazuri”, a mai adăugat Nicolae Timofti.
De menționat că în presă au apărut mai multe materiale privind averile unor demnitari de stat, inclusiv judecători, care au case de milioane de lei, în condițiile în care toată viață au ocupat funcții publice.
Vitalie Hadei

Stiri relevante
30.09.2019
15:10
14090
Prima DECLARAȚIE făcută de Nicolae Timofti, după ce Șor a afirmat că Dodon ar fi primit 3 000 000 de euro pentru ca să-l voteze președintele R. Moldova
13.10.2017
19:40
10677
FOTO // Prima apariție PUBLICĂ a fostului președinte TIMOFTI
23.12.2016
14:19
5695
Un apropiat al lui Nicolae Timofti EXPLICĂ de ce deja ex-președintele nu a fost la ceremonia de la Palatul Republicii
22.12.2016
13:46
6046
Președintele Timofti recunoaște că a GREȘIT atunci când s-a ÎMPOTRIVIT ca Vlad Plahotniuc să devină premier: „M-am ars de câteva ori foarte tare”
09.12.2016
15:24
3850
Proiectul de lege privind atribuirea unui BIROU și asistent personal lui Timofti stârnește noi CONTROVERSE: „Poate îi dăm o UNDIȚĂ și o bucată de iaz”
30.11.2016
12:01
2438
DECIS // Timofti va beneficia de un cadou GENEROS după terminarea mandatului. „E vorba de RESPECT pentru instituția prezidențială”
05.10.2016
18:04
4345
Timofti i-a conferit „Ordinul Republicii” omului supranumit „ultimul DICTATOR al Europei”
12.07.2016
18:30
2558
Întâlnire importantă la PREȘEDINȚIE. Patru ex-șefi de state au discutat cu Timofti
28.03.2016
08:33
6046
Timofti a „uns” încă un general-maior
18.02.2016
09:48
2862
FOTO // În ce IPOSTAZĂ a fost surprins președintele Timofti în avionul de pe cursa București-Chișinău
23.01.2016
12:41
2212
Timofti a SCHIMBAT componența Consiliului Suprem de Securitate

Top stiri
21.08.2025
21:54
38
Bani murdari și influență: Cum domina gruparea Șor autonomia Găgăuză, conform primarului din Comrat
21.08.2025
21:07
227
Vreme instabilă în Republica Moldova – 22 august 2025
21.08.2025
21:04
420
Kremlinul dezvăluie condițiile lui Putin pentru un posibil acord de pace în Ucraina: Ucraina să renunțe la Donbas și NATO, în schimbul opririi ofensivei rusești.
21.08.2025
19:46
291
Premierul Dorin Recean în inspecție la proiectele de infrastructură rutieră din Leova: modernizări esențiale pentru dezvoltarea regiunii
21.08.2025
18:20
429
Trump atacă deciziile lui Biden: acuzat că împiedică Ucraina să contraatace Rusia
21.08.2025
18:00
664
Moscova contestă legitimitatea lui Zelenski de a semna pacea și cere veto asupra ajutorului militar pentru Ucraina
21.08.2025
17:55
399
Lituania impune interdicție aeriană la granița cu Belarus după incursiuni cu drone. Estonia urmează exemplul.
21.08.2025
17:50
328
Maia Sandu discută cu ministrul austriac despre sprijinul european și securitatea regională la Chișinău
21.08.2025
17:27
341
Maia Sandu discută cu ministrul de Externe al Austriei despre reformele și provocările de securitate ale Republicii Moldova
21.08.2025
17:03
388
Proiect major pentru dezvoltarea învățământului dual în Republica Moldova, susținut printr-un memorandum important
21.08.2025
16:49
614
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
21.08.2025
16:45
346
Investiție de milioane pentru un viitor sănătos: Liceul „Onisifor Ghibu” din Orhei se mândrește cu un bloc alimentar modernizat
21.08.2025
16:41
470
Moscova protestează ferm față de prezența trupelor europene în Ucraina, declară Lavrov
21.08.2025
16:22
541
Transnistrenii, mașină de VOT pentru partidele proruse? La fel ca și Moscova, Stoianoglo ACUZĂ autoritățile că „îi lipsesc pe locuitorii Transnistriei de drepturile electorale”: „Locuitorii regiunii sunt cetățeni deplini ai țării”
21.08.2025
16:01
611
Chișinăul răspunde ferm MID-ului: Rusia nu poate oferi lecții de democrație R. Moldova
21.08.2025
15:56
339
Primăriile din Moldova excelează în gestionarea energiei: Sireți câștigă titlul „Energy Management Star Moldova 2025”
21.08.2025
15:43
434
Ucrainian suspectat că a coordonat sabotajul Nord Stream, reținut la Rimini de autoritățile italiene
21.08.2025
15:24
415
Europa chemată să preia conducerea în a susține securitatea Ucrainei, afirmă vicepreședintele J. D. Vance: "Este continentul lor și securitatea lor"
21.08.2025
15:05
364
Ministerul Educației și Federația Sindicală au semnat un nou acord important pentru educație și cercetare
21.08.2025
14:45
1246
Deputatul Grigore Novac îl INSULTĂ pe Vladimir Voronin, după dezvăluirile despre „punga neagră” primită de Dodon de la Plahotniuc
21.08.2025
14:34
4833
VIDEO // Imagini EXPLOZIVE despre „patriotul” Igor Dodon. Plahotniuc a PUBLICAT totul
21.08.2025
14:19
460
Ungaria oferă găzduirea negocierilor de pace pentru Ucraina, dar Zelenski refuză din cauza relațiilor cu Rusia
21.08.2025
13:22
521
Ucraina își întărește capacitățile militare cu noua rachetă Flamingo, dezvoltată de Fire Point, și promite provocări majore pentru apărarea Rusiei
21.08.2025
13:08
488
Zelenski propune summit cu Putin în Elveția, Austria sau Turcia după asigurarea garanțiilor de securitate pentru Ucraina
21.08.2025
13:03
687
Guvernul răspunde acuzațiilor lui Dodon: Scandalul ”kuliok” nu este susținut de fapte reale

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri