Timofti a împărțit ordine și medalii, inclusiv angajaților din aparatul prezidențial
2350
presedinte.md Președintele Nicolae Timofti i-a adunat astăzi la Președinție să le înmâneze ordine și medalii celor pe ale căror nume a semnat în ultimul timp decrete pentru recunoașterea diferitelor merite.
Pe lângă oameni din cultură, mediul academic, medici, funcționari și vreo șase reprezentanți ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat se regăsesc și doi angajați din aparatul prezidențial. Este vorba de consilierul pe probleme de reintegrare Vasile Sturza, fost ministru al Justiției și ambasador al R. Moldova în Bulgaria și Federația Rusă, care a primit „Ordinul de Onoare”.
Mihai Platon, consultant principal în aparatul preşedintelui Republicii Moldova, a primit Medalia „Meritul Civic” pentru „muncă îndelungată şi prodigioasă în organele administraţiei publice, contribuţie la asigurarea activităţii acestora şi înalt profesionalism”.
„Ordinul Republicii” i-a fost conferit lui Mihail Curagău, actor la Teatrul Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale”.
Printre cei premiați se află, de asemenea, Anna Strezeva, solistă instrumentistă la Sala cu Orgă, care a primit titlul „Artist al Poporului”, tenismanul Radu Albot – „Meritul civic”, Valeriu Matei, scriitor, director al filialei Chişinău a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” - Medalia „Mihai Eminescu” etc.
30.09.2019
15:10
13.10.2017
19:40
23.12.2016
14:19
22.12.2016
13:46
09.12.2016
15:24
30.11.2016
12:01
05.10.2016
18:04
12.07.2016
18:30
28.03.2016
08:33
18.02.2016
09:48
23.01.2016
12:41
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















