Testele medicale prind teren în R. Moldova
1886
poza simbol Studii clinice // Republica Moldova devine o țară tot mai atractivă pentru marile companii farmaceutice. În ultimii 10 ani, numărul testelor clinice efectuate în republica noastră a crescut de opt ori
În anul precedent, 140 de pacienți din toată țara au participat la testarea medicamentelor pentru diferite maladii de care sufereau, în cadrul a 82 de studii clinice (SC). Unii dintre ei și-au dat acordul să participe la probele medicale asupra organismului, pentru că au vrut să beneficieze de tratamente moderne, eficiente și gratuite, alții însă s-au gândit și la recompensele financiare.
Studiu clinic despre osteoartrită
Pe Maria și Ioana (nume modificate) le-am găsit într-un salon al Spitalului Clinic Republican. Au venit astăzi pentru niște proceduri medicale. Sunt colege de cameră, dar împart și aceeași boală – ambele au osteoartrită, o maladie care le afectează oasele. Și-au dat acordul să participe la un studiu clinic bazat pe această disfuncție. Prima pacientă, Maria, povestește că afecțiunea de care suferă îi dă mari bătăi de cap – trebuie să meargă mult, iar articulațiile o dor. „Am auzit de acest studiu, am vorbit cu medicii, mi s-a explicat ce prezintă el, cu ce se ocupă, ce tratament mi se va acorda. Am plecat după asta acasă, am mai citit o dată, m-am gândit ce să fac”, povestește bolnava. Fiul acesteia a fost mai sceptic – îi era frică pentru mama lui. Maria a hotărât, totuși, să încerce. „După primele aplicații ale gelului pe genunchi, simt îmbunătățiri ale stării mele de sănătate. Personalul este foarte competent și mă ajută”, spune femeia. Nu au interesat-o atât de mult banii pe care îi primesc pacienții care participă la studii clinice, ci sănătatea ei. „Am decis să particip nu pentru latura financiară, deși nu este nici ea de neglijat, dar pentru starea mea fizică. Mă simt foarte bine, simt efectele”, spune încrezută pacienta.
„Dacă nu eu, măcar nepoții…”
Alături, o altă bolnavă, Ioana. Are 70 de ani. Spune că a auzit despre posibilitatea de a participa la studiile clinice de la niște cunoștințe și de la radio. „Nu e numaidecât să participi, dacă vrei să te lecuiești – poftim, dacă nu – nu. Nimeni nu te impune. Nimeni nu m-a sfătuit ce să fac, am decis singură că vreau să particip la testări. Și mă simt foarte bine, am o părere pozitivă despre aceste teste. Dacă nu oi apuca eu, atunci măcar pentru nepoții mei…”, spune doamna Ioana. „Eu, deodată, nici nu am văzut că se plătește pentru asta. Voiam așa de mult să particip, că tocmai după asta am aflat de partea financiară”, își amintește pacienta. Acum, este în a treia săptămână de testare și spune că se simte mai bine. „Oamenii vorbesc mult și neadevărat despre testele acestea. Unul spune o vorbă, iar altul mai adaugă încă trei și iată așa ies bârfele. De fapt, nimeni nu te impune să testezi nimic, dacă nu vrei, poți să te oprești din proces în orice moment”, spune doamna Ioana, mângâindu-și încet genunchiul bolnav.
Teste, teste, dar puține!
Serghei Popa, directorul Spitalului Clinic Republican, a fost Investigatorul Principal (IP) a peste 30 de SC efectuate în R. Moldova. Spune că are un background bogat în acest domeniu și că știe bine cum are loc întregul proces de testare clinică. Timp de trei ani, la instituția pe care o conduce au fost testate preparate medicamentoase pe mai mult de 400 de pacienți. Echipele de medici lucrează acum la alte aproape 15 studii bazate pe bolile renale, hepatita C, diabet etc. Popa crede că numărul de pacienți care semnează declarația și testează medicamente este încă mic pentru R. Moldova. „Țara noastă rămâne încă puțin atractivă pentru sponsori. Din 2002 caut posibilități de a aduce în Moldova studii clinice”, afirmă medicul. „Numărul mic de studii efectuate arată competența noastră și cât de atractivi suntem pentru sponsori. Este un subiect foarte sensibil: se monitorizează foarte strict modul în care se fac studiile, identitățile pacienților sunt protejate, iar medicii fac pregătiri speciale”, adaugă Popa.
Avantaje și dezavantaje
Potrivit specialistului, sunt o mulțime de avantaje ale studiilor clinice atât pentru pacienți, cât și pentru știință. „În primul rând, este vorba de dezvoltarea științei medicale și introducerea unui medicament nou, mai performant. Apoi, imaginea Moldovei are de câștigat: sponsorii capătă încredere și devenim atractivi pentru ei. Instituția noastră, de exemplu, a devenit un centru excelent de cercetare. Nu în ultimul rând, trebuie să menționez că spitalul are venituri la buget – bani acordați pentru găzduirea pacienților, pentru chirie și studiu. Din anul 2011 până în 2013, am avut un venit de 4 200 000 de lei”, spune Serghei Popa. Medicul este convins că studiile clinice aduc doar beneficii. Totuși, spune că sunt și pacienți care renunță să participe la jumătate de drum. Fiecare însă are dreptul să se oprească, dacă consideră că ceva nu e în regulă. Majoritatea companiilor farmaceutice care sponsorizează testele clinice sunt din SUA și Europa.
Andrei Usatâi, ministrul Sănătății:
„Studiile clinice reprezintă o valoare mare pentru orice sistem de sănătate. Nu există dezvoltare științifică fără de testele științifice. Datorită acestor studii, dar și cercetărilor științifice din medicină, speranța la viață a crescut în mod substanțial. La noi în țară se fac preponderent studiile de bioechivalență, care constituie 72% din toate și se referă la confirmarea unor aspecte de administrare a medicamentelor. Categoric, în R. Moldova nu se fac teste pe animale”.
Moldova, la coada listei
Practica internațională arată că majoritatea studiilor clinice sunt efectuate în țările puternic dezvoltate economic, potrivit Raportului Agenției Europene a Medicamentului, lansat în decembrie 2013. În top sunt Statele Unite ale Americii, cu 681 de teste, urmate de Canada (427) și Germania (421). Mai jos urmează Franța, Marea Britanie, Spania, Italia și Polonia. România se situează aproape de sfârșitul clasamentului, alături de Norvegia, cu un total de 117 teste clinice. Republica Moldova este codașă la numărul studiilor clinice efectuate, aflându-se printre țările cu un număr redus de studii clinice aprobate, arată un raport al Ministerului Sănătății. Țara noastră se poziționează la coada clasamentului internațional, alături de Bulgaria. Totuși, autoritățile susțin că numărul studiilor este în creștere, ceea ce reprezintă „un trend pozitiv”.
17.11.2014
12:00
2709
FOTO // Andreea Marin, într-o sală de OPERAȚII în Olanda
10.02.2014
14:25
2015
Ministerul Sănătății: 140 de pacienți au acceptat să testeze medicamente în cadrul unor studii clinice
05.07.2013
10:54
1462
Veste bună pentru gravide. Malformațiile prenatale vor putea fi prevenite mai ușor
24.02.2025
10:38
2581
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4591
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21552
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4367
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2797
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8705
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6231
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
17.04.2026
10:49
247
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
248
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
258
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
339
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
273
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
353
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
525
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
553
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
581
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
527
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
550
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
11839
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
659
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
624
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
605
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
503
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
525
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
16.04.2026
20:12
492
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
16.04.2026
19:54
609
MEC instruiește peste 160 de maiștri-instructori pentru creșterea calității învățământului dual din Republica Moldova
16.04.2026
19:34
560
Google adaugă generare de imagini personalizate, bazată pe Nano Banana, în Gemini Personal Intelligence
528
Sectorul 3 deschide două noi baze sportive gratuite pentru locuitorii din 23 August și Vitan
16.04.2026
18:12
600
Guvernul consolidează cooperarea cu UTA Găgăuzia: Comrat devine platformă pentru dezvoltare regională și investiții
16.04.2026
18:05
649
Moldova aliniază legea insolvabilității la normele UE: consultări online pentru mecanisme moderne de restructurare a companiilor
16.04.2026
17:43
612
Buzăul, model pentru Republica Moldova în mobilitate urbană, digitalizare și regenerare a orașelor
16.04.2026
17:05
571
Nu este doar genetică: Cele 7 lucruri pe care părinții copiilor deștepți le fac altfel
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














