Tânără artistă: „Vreau să mă afirm în țara noastră”
3108
MUZICĂ // Are 21 de ani, locuiește în Chișinău și cântă de la vârsta de trei ani, iar de ceva timp este și profesoară de muzică
Tania Pitușcan are rădăcini din R. Moldova, dar și din Rusia, fapt ce o ajută, după cum ne spune chiar ea, să îmbine perfect atitudinea sa harnică și blândă cu multă ambiție și muncă.
Voce și vioară
Vine dintr-o familie de muzicieni, iar pasiunea sa pentru muzică s-a născut la vârsta de trei ani, atunci când o asculta pe sora sa mai mare, care cântă la vioară. „Aveam cinci ani când am luat vioara în mână, iar la șase ani cântam deja piese mult mai complicate. Dragostea față de interpretarea vocală, însă, s-a născut treptat, nici nu pot să-mi dau seama cum. Pur și simplu cred că această iubire vine din inimă”, povestește Tania. În familia sa nu doar sora ei cânta la vioară, dar și mama ei. „Mămica mea e profesoară de vioară. Elevii ei au obținut locuri de frunte la concursuri din R. Moldova, Rusia și România. Mama mea este persoana care m-a inspirat la realizarea personală în muzică, ea mi-a oferit primele lecții de vioară și tot ea este persoana care mă încurajează, dar, în același timp, știe cum să mă ajute cu analiză și critică precisă”, ne spune tânăra artistă.
Studentă și profesoară
Pe lângă orele în șir petrecute în studio, Tania Pitușcan este studentă la Academia de Muzica, Teatru și Arte Plastice, face Dirijat Coral și, în același timp, conduce și o clasă de mici muzicieni. „Sunt conducător de cor pentru copiii claselor întâi și a II-a la Școala de muzică pentru copii „Maria Bieșu”. Predau al doilea an și primesc o plăcere extraordinară. Consider că copiii sunt cele mai curate și inteligente ființe de pe Pământ. Ei sunt furnizorii de energie și sinceritate pentru mine, chiar dacă uneori mă epuizează moral”, zâmbește profesoara.
Jazz, soul și pop
Tania Pitușcan poate fi văzută cântând în mai multe localuri din Chișinău, iar cel mai frumos proiect al său este o piesă în duet cu Artur Corcodel. O caracterizează stilul pop, dar în suflet are un loc aparte pentru jazz și soul. Îi plac provocările și învață mereu din ele. „Abordez provocările cu multă forță și cât se poate de inteligent. Cu calm, analiză și reacționare corectă. De fapt, sunt o fire foarte sensibilă și uneori pot să mai scap și câte o lacrimă, dar aceasta nu mă oprește să merg înainte cu multă dăruire și chibzuință”, afirmă interpreta. Chiar dacă se visează pe scenele mari, internaționale, Tania precizează că, mai întâi de toate, vrea să cucerească publicul de acasă. „Vreau să mă afirm în țara noastră ca artist. Aici, unde îmi sunt cei mai dragi oameni, dar, desigur, mă văd și pe scenele mari de peste hotare”, ne spune cu încredere tânăra.
„Visez să cânt în duet cu Justin Timberlake”
Tania are mai multe preferințe muzicale, însă cel mai mult îi ascultă pe Beyonce, Amy Winehouse sau Justin Timberlake, iar unul dintre visurile ei este să aibă un duet cu aceștia. „Visul meu este să devin un muzician de valoare și de asemenea îmi doresc să cânt în duet cu Justin Timberlake, Beyonce și cu băieții de la „The Neighbourhood”, zice Tania Pitușcan. În timpul liber, artista preferă plimbările în aer liber și face mult sport, merge la concerte, opere sau spectacole de teatru, pentru că, zice ea, „un corp sănătos, o minte sănătoasă”. În prezent, interpreta lucrează intens la cunoașterea mai detaliată a lumii muzicii și desigur la noi surprize pentru fanii săi. „Pregătesc noi proiecte interesante, de care veți afla foarte curând”, a conchis Tania.
10.10.2018
18:00
2455
O carte pe zi // „Bucurați-vă de fericirea voastră", de Paul Brinkley-Rogers. Un volum fermecător
22.08.2018
16:30
14907
CITATE cu o valoare EXTRAORDINARĂ pentru istoria și identitatea noastră
07.04.2018
12:30
2741
Operă celebră a lui Brâncuși, evaluată la 70 de milioane de dolari, va fi scoasă la licitație
23.02.2018
17:01
3232
„Nu mă atinge-mă”. Adina Pintilie, regizor: La 20 de ani, credeam că știu cum stau lucrurile cu intimitatea
10.03.2017
18:30
2576
Un mare ACTOR a primit un ordin de la președinte
09.01.2017
15:02
3780
FILME care ne fac să PREȚUIM ce avem şi să fim recunoscători
30.12.2016
17:02
2840
Statul polonez a cumpărat o COLECŢIE DE ARTĂ FAIMOASĂ, estimată la peste două miliarde de euro, la un preţ de chilipir
16.09.2016
11:02
3231
Robert de Niro, în rolul Papei într-un film despre un scandal din biserica catolică
03.09.2016
08:00
4757
GALERIE FOTO // Cele mai spectaculoase sculpturi din întreaga lume
01.09.2016
11:00
1914
Pentru achiziționarea sculpturii „Cumintețnia pământului”, statul român trebuie să plătească 11 milioane de euro. Câți bani au fost acumulați până acum
05.07.2015
15:00
3406
A colorat drumul de-acasă - acasă
20.06.2015
15:00
5176
Mircea V. Ciobanu: „Un flirt cu poezia”
50
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
87
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
262
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
256
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
262
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
307
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
275
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
303
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
326
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
358
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
481
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
427
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
466
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
430
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
458
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
440
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
661
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
424
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
503
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
463
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
549
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
449
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
523
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
556
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
550
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
519
Horoscopul zilei 18.03.2026
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














