Sute de mii de lei pentru dotarea cu mobilier și echipamente IT a 12 centre de tineret din mai multe raioane
847
UNFPA Moldova
Douăsprezece centre de tineret din Republica Moldova vor fi dotate cu mobilier, laptopuri și alte echipamente IT, din sursele Ministerului Educației și Cercetării. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 685 000 de lei și a fost aprobată în cadrul ședinței de Guvern.
Echipamentele și mobilierul transmise din administrarea Ministerului Educației și Cercetării către autoritățile publice locale vor fi repartizate, cu titlu gratuit, pentru dotarea centrelor de tineret din localitățile Geamăna (Anenii Noi), Sireți (Strășeni), Cupcini (Edineț), Vasilcău și Badiceni (Soroca), or. Ștefan Vodă, mun. Bălți (Centrele de tineret „CRAT”, „Contemporanul” și „Făclia”), Molovata Nouă și Ustia (Dubăsari).
„Datorită suportului continuu acordat de MEC și de partenerii de dezvoltare, precum și odată cu dezvoltarea și creșterea activității Rețelei Naționale a Centrelor de Tineret, mii de tineri au acces la oportunități adecvate vârstei. Vom dezvolta această rețea de centre și pe viitor, astfel ca toți tinerii din țara noastră să beneficieze de condiții necesare pentru a-și dezvolta potențialul”, a menționat la ședința Guvernului ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.
Până în prezent, 22 de centre de tineret raionale și municipale, inclusiv filialele acestora din 19 localități rurale, au beneficiat de suport din partea Ministerului Educației și Cercetării.
18.02.2026
13:59
7
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
3
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
53
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
160
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
170
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
13:04
178
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
18.02.2026
11:47
304
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
18.02.2026
11:33
293
17 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și exploatarea prin muncă a trei adulți și cinci minori
18.02.2026
10:47
385
Zelenski anunţă că Kievul a readus acasă 2.000 de copii, dar mii rămân încă blocaţi în Rusia
18.02.2026
10:41
352
Doi tineri din Telenești, dintre care un minor de 15 ani, trimiși în judecată pentru răpire și omor cu deosebită cruzime
18.02.2026
13:19
30
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
46
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
13:04
42
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
18.02.2026
11:47
285
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
18.02.2026
11:33
276
17 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și exploatarea prin muncă a trei adulți și cinci minori
18.02.2026
10:47
379
Zelenski anunţă că Kievul a readus acasă 2.000 de copii, dar mii rămân încă blocaţi în Rusia
18.02.2026
10:41
345
Doi tineri din Telenești, dintre care un minor de 15 ani, trimiși în judecată pentru răpire și omor cu deosebită cruzime
18.02.2026
10:09
664
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
18.02.2026
09:34
486
FOTO // Capital moldovenesc, oportunități europene: noua OFERTĂ bancară pentru finanțare în București
18.02.2026
07:53
460
Horoscopul zilei 18.02.2026
18.02.2026
07:07
457
Criza energiei lovește în plin micile afaceri din Ucraina: întreruperile de curent și costurile uriașe împing antreprenorii la limita supraviețuirii
18.02.2026
05:04
846
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
18.02.2026
02:05
719
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
626
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
647
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
637
DECIS // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
739
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
865
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
746
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
680
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
823
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
632
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
678
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
15:54
641
MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
17.02.2026
14:24
1619
R. Moldova, „CONDAMNATĂ” să adere cât mai rapid la o alință de SECURITATE, pentru ca moldovenii să nu ajungă „carne de tun” pentru armata Rusiei. „Integrarea într-o alianță sau unirea cu România sunt opțiuni care oferă protecție reală”
17.02.2026
14:07
960
Ninsori ABUNDENTE timp de 24 de pre. Deciziile luate de Primăria Chișinău
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














