Sute de copii cu nevoi speciale din R. Moldova merg la școli obișnuite
2036
Din 2014 și până acum, 413 copii cu dizabilităţi şi cu cerinţe educaţionale speciale au fost reintegrați în 20 de școli obișnuite din R. Moldova, după ce instituţiile de învăţământ au fost renovate şi dotate cu cele necesare.
Copiii cu cerințe educaționale speciale merg la școală alături de semenii lor, peste 9 000 de copii, bucurându-se de aceleași condiții de studii ca ceilalți colegi.
Acest lucru a fost posibil datorită proiectului-pilot „Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile generale”, pentru care Guvernul Japoniei a alocat un grant de 2,86 de milioane de dolari, gestionat de Banca Monsdială și implementat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM).

În cadrul unui eveniment organizat astăzi la Chișinău, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele acestui proiect, Liuba Cuznețov, director adjunct al FISM, a declarat că au fost instruite în total 682 de cadre didactice și de sprijin, care să le poată oferi asistență acestor copii.
Din cei circa 100 000 de dolari alocaţi pentru fiecare şcoală inclusă în proiect, au fost construite rampe, montate bare de sprijin, instalate uşi speciale, pavaj, blocuri sanitare adaptate, sisteme de aprovizionare cu apă şi canalizare, sisteme electrice, de ventilare, de încălzire şi acoperişuri. S-a efectuat iluminarea tablelor, au fost procurate elevatoare. În şcoli au fost create şi amenajate Centre de resurse pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, ce includ cabinete de kinetoterapie, psiholog şi logoped.

Prezent la eveniment, secretarului de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, a anunțat că Guvernul a încheiat negocierile şi este în proces de a primi acordul Băncii Mondiale pentru alocarea a circa 10 milioane de dolari pentru şcolile din Moldova, în care o atenţie aparte va fi acordată dezvoltării educaţiei incluzive. În cadrul acestui proiect, încă 23 de școli din R. Moldova urmează a fi renovate pentru a facilita accesul la studii al copiilor cu dizabilități.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european


















