SURPRIZĂ // Socialiștii și-au retras proiectul de eliberare din funcție a directorului CNA
2496
Fracțiunea socialiștilor a înregistrat în Parlament un proiect de hotărâre pentru demisia directorului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru.
În momentul în care președintele Legislativului, Andrian Candu, a pus în discuție introducerea pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a proiectului, deputatul Vasile Bolea a anunțat că socialiștii își retrag solicitarea.
Fracțiunea PSRM a motivat că intenționează să modifice proiectul și va cere ulterior demisia lui Chetraru.
Un alt proiect al socialiștilor care viza demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale, propus pentru introducerea pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, a fost respins de celelalte fracțiuni parlamentare. Președintele CEC, Iurie Ciocan, urmează să vină cu un raport în Parlament.
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, le-a cerut socialiștilor să înceteze să facă politică când este vorba de lege și a punctat că nu există temei pentru demisia membrilor CEC, pentru că alegerile parlamentare și locale au fost legale și au fost validate de Curtea Constituțională.
„Nu trebuie admisă abordarea pe principiul răfuielii vizavi de CEC. Dumneavoastră aveți bănuieli și nu acte dovedite. Parlamentul nu dispune astăzi de niciun document prin care alegerile sunt declarate nedemocratice. Alegerile au fost recunoscute libere și corecte”, a adăugat vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici.
Comuniștii au declarat că așteaptă raportul lui Iurie Ciocan pentru a decide dacă membrii CEC trebuie să fie demiși sau pot rămâne în funcție până la expirarea mandatului.
Supărați că nu au fost introduse pe ordinea de zi mai multe proiecte, printre care și cel de demisie a procurorului general, socialiștii au părăsit sala de ședințe.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















