SURPRIZA pregătită de coaliția PSRM - PD: Sistemul electoral PROPORȚIONAL ar putea fi ANULAT. Democrații preferă să se revină la sistemul electoral MIXT
3180
Facebook La mai puțin de un an de anularea sistemului electoral mixt, noua majoritate parlamentară, formată din deputații PSRM și PD, ar putea vota pentru abrogarea sistemului electoral proporțional. Noul vicepreședinte al PD, Eugeniu Nichiforciuc, consideră că revenirea la sistemul electoral proporțional, votat în vară de majoritatea „ACUM” – PSRM, i-au făcut pe unii deputați să nu mai calce în circumscripțiile în care au fost aleși la alegerile din 24 februarie 2019.
Potrivit lui Nichiforciuc, sistemul electoral mixt „este perfect pentru R. Moldova”. „Eu îmi aduc aminte că, odată cu adoptarea sistemului mixt, toți deputații, fie de la putere sau opoziție, au început vizitele în teritoriu, să facă audiențe cu oamenii, să soluționeze problemele, să aducă investiții. Anume în acea perioadă au început să fie soluționate mai multe probleme ale cetățenilor. Și a fost un lucru benefic. De exemplu, în circumscripția Florești, unde am candidat și eu, lucrau atunci trei deputați. Deci, dacă nu erau circumscripțiile mai erau deputații în teritoriu? Cred că nu. De aceea, votul mixt a responsabilizat deputații”, a spus Nichiforciuc, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Sursa citată a mai adăugat că și cetățenii au simțit deja că a fost anulat sistemul mixt, în favoarea sistemului proporțional: „Prezența deputaților este acum mult mai redusă în teritoriu”.
Eugeniu Nichiforciuc susține că în cadrul negocierilor cu PSRM în vederea formării Coaliției Social – Democrate pentru Moldova nu s-a discutat deocamdată acest subiect.
„La acest subiect nu au fost discuții cu PSRM, dar asta nu exclude posibilitatea revenirii la acest subiect. Noi insistam ca toți 101 de deputați să fie aleși pe circumscripții, dar am ajuns la un compromis cu socialiștii privind implementarea sistemului mixt. Trebuie să ne reiterăm poziția privind votul mixt. Acesta ar fi un sibiect de discutat pe viitor cu PSRM”, a conchis Nichiforciuc.
Amintim că deputații majorității „ACUM” – PSRM au votat pe 15 august 2019, în lectură finală, modificările la Codul Electoral, Legea cu privire la partidele politice și Legea cu privire la statutul deputatului. Aceste modificări prevăd anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional pe liste de partid. Deputații din fosta coaliție majoritară spuneau atunci că necesitatea anulării sistemului mixt survine în contextul în care a fost adoptat contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale partenerilor de dezvoltare – UE și SUA.
16.08.2017
12:00
27.07.2017
10:40
22.07.2017
11:30
22.05.2017
12:00
07.05.2017
11:00
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















