SUMĂ-RECORD obținută prin EVAZIUNE FISCALĂ. Firma NU își face griji
1391
b1.ro Una dintre cele mai populare companii pe piața comercializării electrocasnicelor, „FoxMart”, a „uitat” să achite impozite pentru marfă în sumă de peste 127,5 milioane de lei, prejudiciind astfel bugetul de stat cu peste 21,2 milioane de lei, a informat astăzi Inspectoratul Fiscal principal de Stat (IFPS) în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit șefului Serviciului de presă al IFPS, Eduard Balan, în urma veirificărilor în cadrul posturilor fiscale instalate la trei întreprinderi s-a depistat că, la inventerierea a două întreprinderi, au fost depistate nereguli. „Era diferență între suma prezentată în documentele contabile și valoarea mărfurilor expusă spre vânzare”, a precizat Eduard Balan.
Reprezentantul IFPS a declarat că s-a constatat lipsa mărfurilor în stoc în sumă de peste 127,5 milioane de lei, ceea ce denotă faptul că agentul economic „a efectuat livrări în alte scopuri, necunoscute”. Astfel, bugetul statului a fost prejudiciat cu mai mult de 21,2 milioane de lei din TVA, sumă la care se adaugă și alte impozite după vânzarea mărfii, ceea ce reprezintă un record pentru ultimii ani de activitate ai IFPS.
Eduard Balan nu a mai oferit mai multe detalii, dar a adat asigurări că va reveni cu informații.
Contactați de Ziarul NAȚIONAL, responsabilii companiei refuză să comenteze acuzațiile aduse de FISC.
„Până când nu vom avea o informație clară, nu comentăm situația. Noi activăm în regim normal, toate magazinele sunt deschise, ceea ce denotă că situația nu este atât de gravă precum a fost anunțată. Nu cred că niște probleme legate de cifre contabile va afecta activitatea firmei”, ne-a declarat șefa Direcției marketing și publicitate în cadrul companiei „FoxMart” Moldova, Maria Cervonookaia.
22.01.2026
14:40
1468
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3208
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2517
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3037
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5488
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31453
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3049
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7026
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6822
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6269
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
28.01.2026
17:31
64
Moldova mizează pe investiții americane pentru modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere
28.01.2026
16:04
356
Studiu american: aproape 2 milioane de victime militare în războiul din Ucraina, cu pierderi ruseşti aproape duble faţă de cele ucrainene, bilanţ respins de Kremlin
28.01.2026
14:39
372
Moldova și Germania, împreună cu UNICEF, extind la nivel național serviciile esențiale pentru copiii moldoveni și refugiați ucraineni
28.01.2026
13:20
413
Guvernul aliniază 17 acte normative din construcții și urbanism la noul Cod, extinzând accesul la locuințe de serviciu pentru cetățenii UE și Schengen
28.01.2026
12:58
504
Denis Lungul, numit secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
28.01.2026
12:50
473
Guvernul de la Chișinău schimbă regulile în zootehnie pentru a spori bunăstarea porcilor și a se alinia la standardele UE
28.01.2026
12:43
396
Cei mai buni tineri luptători ai țării s-au înfruntat la Campionatul Național U-23 de la Chișinău
28.01.2026
12:42
535
Poli Timişoara plăteşte integral cazarea şi masa familiilor fanilor PAOK morţi în accidentul din Timiş
28.01.2026
12:24
515
Suporterii PAOK au transformat locul accidentului de lângă Lugoj în memorial, ambasadoarea Greciei revine la spital, iar un jurnalist este agresat de un reprezentant al clubului
28.01.2026
09:39
719
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
28.01.2026
09:24
733
Ministrul Sănătăţii, în legătură permanentă cu Grecia după accidentul din Timiş soldat cu 7 morţi, anunţă că cei trei răniţi sunt stabili şi monitorizaţi atent
28.01.2026
08:59
589
Atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri în Harkov și raiduri mortale la Odesa: opt morți, sute de mii de ucraineni fără curent electric
28.01.2026
08:01
567
Horoscopul zilei 28.01.2026
27.01.2026
23:55
751
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
27.01.2026
23:03
709
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanţe Greciei după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri PAOK
27.01.2026
21:00
754
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
27.01.2026
20:42
1002
Orologiul apocalipsei, reglat la doar 85 de secunde de miezul nopţii: experţii avertizează asupra riscului de război nuclear, crizei climatice şi „Armageddonului informaţiei”
27.01.2026
20:25
746
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
20:13
726
Mitsotakis, mesaj după tragedia din Timiș: Atena colaborează strâns cu autoritățile române după moartea fanilor PAOK
27.01.2026
20:08
641
Omagiu la Lyon pentru suporterii greci ai lui PAOK morţi în accidentul din Timiş
27.01.2026
19:51
809
Maia Sandu, la Strasbourg: democrația din Republica Moldova și integrarea europeană, în prim-planul discuțiilor cu liderii Consiliului Europei
27.01.2026
19:08
765
Preşedintele PAOK, mesaj de doliu după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri greci: „Aceşti copii sunt copiii noştri”
27.01.2026
18:54
1086
De ce trebuie să dezactivezi URGENT WiFi-ul telefonului când ieși din casă
27.01.2026
18:33
836
Germania pune la bătaie un milion de euro pentru prinderea sabotorilor care au lăsat Berlinul în beznă
27.01.2026
18:17
739
Portavionul Charles de Gaulle, trimis de Franţa în Arctica la exerciţiul militar Orion 26, pe fondul tensiunilor din Atlanticul de Nord
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.82
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














