Sturza, finanțistul anunțat pentru funcția de ministru al Apărării, venituri de peste un MILION când lucra la Guvern: Numele său a figurat într-o investigație RISE
2986
Partidul Democrat a anunțat că Eugen Sturza, vicepreședintele popular-europenilor conduși de Iurie Leancă, este propunerea coaliției majoritare pentru funcția de ministru al Apărării.
Chiar dacă președintele Igor Dodon a declarat că nu va accepta această candidatură, liderul democraților, Vlad Plahotniuc, a anunțat că propunerea va fi înaintată repetat, iar șeful statului va fi obligat să o accepte.
CITIȚI și Candidat SURPRIZĂ pentru funcția de ministru al Apărării. Plahotniuc spune că va merge până la urmă cu acest candidat
Eugen Sturza are 32 de ani și a absolvit, în 2008, Facultatea de Finanțe de la Academia de Studii Economice din R. Moldova. La un an de la absolvirea facultății, acesta a fost angajat în Guvernul condus de Vlad Filat în calitate de consilier al premierului, funcție în care a activat până în 2013. Ulterior, după preluarea conducerii Guvernului de către Iurie Leancă, Sturza a fost avansat la funcția de șef de cabinet al premierului, unde a activat până în 2015.
Atunci când Leancă a plecat din PLDM, Sturza l-a urmat și a devenit vicepreședinte al PPEM.
Potrivit declarației de avere a lui Eugen Sturza, în anul 2015, atunci când activa în Guvern, acesta a avut venituri de peste un milion de lei. Funcționarul a câștigat în acel an 82 492 de lei de la Guvern, alte peste 270 de mii de lei de la IPRE și pste 300 de mii de la un institut din Germania pentru o „cercetare” pe care o efectuase. RISE Moldova a scris că, de fapt, aceasta era modalitatea prin care Iurie Leancă își plătea consilierii cu bani de la Soros.
„Magnatul american a dat curs solicitării lui Leancă, tranzacția financiară fiind mascată de un institut german împreună cu care oamenii fostului premier au organizat training-uri anticorupție. Astfel, doar în perioada 2014-2015, în conturile consilierilor lui Iurie Leancă au ajuns, pe lângă salariile de la stat, peste 2 milioane de lei virați de Soros”, scria RISE în 2016.
În aceeași declarație de avere a lui Sturza se arată că soția a adus acasă un salariu de 35 854 de lei de la Cancelaria de Stat, alte 44,8 mii de lei indemnizație pentru nașterea copilului și peste 337 de mii de lei din vânzarea unui automobil.
Familia Sturza are un apartament de 101 metri pătrați procurat în 2012 cu puțin peste jumătate de milion de lei, un garaj, un loc de parcare și două mașini - o „Dacia Logan” din 2008 și un „BMW X5” cumpărat în 2015 cu peste 985 de mii de lei.
Sturza a indicat și o datorie contractată în 2015 în valoare de 403 mii de lei pe care trebuie să o achite până în 2019.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















