STUDIU // Cum este DISTRUSĂ istoria în Republica Moldova
3411
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova este supus unei agresiuni fără precedent și se află în continuă degradare din cauza nivelului dezvoltării economice și a instabilității social-politice, concluzionează experții de la „Expert-Grup” în cadrul unui studiu.
Potrivit datelor colectate, din totalul celor 977 de monumente din municipiul Chișinău, 254 au fost afectate din cauza nerespectării legislației. În centrul istoric al capitalei situația este și mai gravă: 80 de monumente arhitecturale au fost demolate, iar 17 edificii culturale stau în ruine. Din totalul celor 788 de monumente de categorie națională, 15% sunt demolate, iar 40% se află într-o stare avansată de degradare. De asemenea, au fost distruse 111 biserici, 20 de mănăstiri se află într-o stare deplorabilă, iar 80% din conacele boierești s-au transformat în ruine.
„În ultimii 20 de ani, patrimoniul cultural al Republicii Moldova este supus unei agresiuni fără precedent şi se află în continuă degradare. Această situație a fost generată în special de nivelul de dezvoltare economică şi de situaţia social-politică instabilă din ţară în ultimii 20 de ani”, sunt de părere experții.
Studiul a fost realizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” care a analizat starea patrimoniului din 366 de localități din 29 de raioane.
26.09.2015
14:00
12544
Biserica din lemn de pe vremea lui Ștefan cel Mare
23.05.2015
12:00
3892
PATRIMONIU // Fostul Tribunal al jud. Lăpușna din Chișinău
09.05.2015
16:00
5163
PATRIMONIU // Capodopera de pe 31 August 1989
07.02.2015
12:25
8976
PATRIMONIU // Cimitirul de onoare al Chișinăului
04.01.2015
12:01
8150
Mănăstirea care stă din anul 1600 pe o stâncă de pe malul Nistrului
27.09.2014
15:01
13584
Moara Roșie din Chișinău, VÂNATĂ!
20.07.2014
14:04
19289
Catedrala înălţată din 1836 în centrul Chișinăului
24.05.2014
15:35
3890
100 de monumente de patrimoniu au fost distruse în ultimii 25 de ani
15.03.2026
18:21
443
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
11:24
561
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
14.03.2026
21:07
789
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
357
Șeful FCC din SUA amenință televiziunile critice față de Trump cu retragerea licențelor pentru modul în care relatează războiul cu Iranul
15.03.2026
18:21
428
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
553
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
555
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
600
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
614
Horoscopul zilei 15.03.2026
722
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1098
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
786
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1027
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
851
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1024
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
932
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2081
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
829
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
870
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1244
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1083
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1175
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
973
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1062
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
933
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
924
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
899
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
1045
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














