Stiri
Student român la Londra: „Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!”
Social
24.07.2013
16:33
3282
3282
O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecate la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarea tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.
„Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pentru educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.
Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?”. Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta la Londra. Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc, mă voi întoarce”.
Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura țara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.
Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem în globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă, dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…
Ce este Occidentul….?
Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet-încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi „politic corect”, trăieşti cu riscul că un islamist extremist poate să bombardeze pentru Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pentru că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi sunt doar un prilej de marketing, aici nu există niciun pic de profunzime; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva, nu?
Lumea discută oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi, ce îţi doreşti.
Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat-femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat, aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe, ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de homosexuali creaţi de societate.
Dumnezeu a fost ucis de Occident. De ce oare admirăm atât de mult haosul Europei vestice?
Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi râdem că fugim cu nașu’ de acasă o săptămână în munţi cu corturile.
Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”.
Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri…
De ce s-au sacrificat atâţia români pentru viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?
De ce acceptăm ca securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politică şi educaţie?
De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?
De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?
De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?
De ce eşti drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale?
În Occident unde pleacă bieţii români să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind român eşti privit ca o subrasă, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului decenii…
Şi noi, românii, care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia Montană, Delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pentru o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….
Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.
VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA, cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase, dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.
Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare sunt setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…
Aşa că, români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns Occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţara şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.
Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri-valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţă de schimbare şi, după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Cristiana Maria Mărcuș
După 7est.ro

Stiri relevante
29.04.2017
17:01
1575
Primele 100 de zile ale preşedinţiei lui Trump în zece tweet-uri
23.11.2016
18:02
1539
Măsurile-cheie pe care Donald Trump le PROMITE în primele 100 de zile de mandat
19.09.2013
13:39
1308
Guvernul Leancă la 100 de zile: „Am reușit multe, dar mai avem de lucru”
24.03.2025
12:32
12413
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
05.09.2020
17:44
49149
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
18.08.2020
11:57
40751
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
27.07.2020
17:00
40131
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
10.07.2020
13:51
32585
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
10.07.2020
08:30
4918
CA are trei membri noi
01.07.2020
12:13
2631
Chișinău: Un tânăr l-a lăsat FĂRĂ mașină pe colegul cu care locuia la aceeași gazdă, după ce i-a furat pe ascuns cheile de la automobil
24.06.2020
11:46
2011
FOTO // INCENDIU la o fermă din Cahul
23.06.2020
17:30
2030
Peretele unei clădiri s-a prăbușit peste un bărbat, la Vulcănești
29.04.2017
17:01
23.11.2016
18:02
19.09.2013
13:39
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
Top stiri
11.11.2026
19:06
23
Premierul Vasile Tofan, la COP31: energia regenerabilă se apropie de 30% din electricitatea Moldovei
11.11.2026
18:45
228
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
225
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
260
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
291
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
382
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
347
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
355
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
471
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
446
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
445
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
414
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
530
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
606
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
457
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
454
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
436
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
444
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
739
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
542
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
708
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
553
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
542
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
572
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
613
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
643
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri