Stoianoglo pregătește SURPRIZE: „Vom demonstra foarte repede că nu există persoane INTANGIBILE... Unii dispun de capital enorm, inclusiv instrumente mediatice puternice, care vor fi utilizate în ATACURI asupra instituției și a unor procurori”
12025
Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, promite schimbări mari în interiorul instituției, menționând că unii dintre colegii săi vor trebui să plece. De asemenea, acesta spune că nu va admite nicio clipă ca instituția pe care o conduce să fie „o bâte politică”, iar cei care vor încălca legea, fie că sunt procurori sau persoane cu funcții înalte în stat, vor fi trase la răspundere.
Declarația a fost făcută în cadrul unei adresări către corpul de procurori, cu ocazia Zilei profesionale, marcată anual pe 29 ianuarie.
„Cred că acum, după o perioadă destul de lungă, avem șansa să ne rupem definitiv de trecut și să demonstrăm oamenilor că împreună putem depăși acele triste precedente, în care unii dintre procurori, „rușinați” sau „speriați” de anumite centre de influență, comiteau abuzuri asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Dacă există, totuși, un motiv pentru care unii dintre dumneavoastră mai stau cu privirea în pământ și caută soluții acolo unde nu există, acest motiv tot a fost frica. Din păcate, anume frica a fost o fantomă cu drept de decizie în sistem. Tot din frică s-au comis abuzuri grave, iar persoanele incomode sau adversarii acelor sfere de interes băteau drumurile anchetelor în timp ce vinovații își continuau nestingherit vacanțele”, spune acesta.
Stoianoglo subliniază că procurorilor li s-a reproșat că sunt „bâtă politică”, că sunt corupți și nepotriviți: „Începuserăm să ne privim noi înșine cu suspiciune, ca și cum am trăit un vis în care se adunau, ca într-un coșmar, greșelile. E timpul să ne „croim alte haine”, chiar dacă nu vor cădea bine pe unii”.
Un alt obiectiv, care trebuie să fie realizat în cadrul organelor procuraturii, este lupta cu corupția, spune procurorul general.
„Vom avea o sarcină destul de dificilă și anume de a schimba percepția oamenilor asupra instituției noastre. Suntem conștienți că acest lucru nu va fi posibil doar prin declarații „stufoase” și acțiuni „mimate”, ci printr-o cultură de toleranță zero față de acest fenomen pe viitor. Vom demonstra foarte repede că atât pe interiorul sistemului procuraturii, cât și în statul R. Moldova nu există persoane intangibile, că abuzurile și fărădelegile pot fi real combătute și pedepsite, fără discriminare și selecție”, promite justițiarul.
Procurorul este conștient de faptul că se va confrunta cu o „rezistență enormă”, dar spune că asta nu-l va face să renunțe la acțiunile pe care urmează să le întreprindă.
„Sunt conștient că spectrul larg de acțiuni pe care urmează să le realizez se pot confrunta cu rezistența atât a unor persoane din interiorul sistemului, precum și a unora din exterior, care vor fi vizați de dosarele gestionate de procurori independenți și imparțiali. Evident că cei din urmă, pentru ca lucrurile în această țară să se întâmple pe placul lor, dispun de capital enorm, inclusiv instrumente mediatice puternice, care vor fi utilizate fără ezitare în atacuri asupra instituției și a unor procurori în particular, intimidându-i și discreditându-i prin campanii masive de denigrare.
Totodată, nu putem reproșa societății, dar și presei libere tonul critic la adresa noastră, așa cum nu putem contesta rolul lor și poziția ofensivă în raport cu instituțiile statului. Doar cu o asemenea incisivitate, procuratura, dar și celelalte organe de drept se vor simţi permanent supravegheate, iar acest monitoring va exclude orice deraiere de la principiile şi angajamentele asumate. Concomitent, această situație de tensiuni excepționale din societatea noastră constituie cu adevărat o provocare pentru a ne verifica și utiliza la maximum maturitatea, experiența noastră profesională și de viață în favoarea profesiei căreia ne-am dedicat, cred că fără rezerve.
Am acceptat cu toţii rigorile profesiei şi nu ne vom lăsa intimidaţi sau influenţaţi. Faptul că anumite voci ne critică nu trebuie să ne demotiveze, ci dimpotrivă sunt de natură să ne stimuleze să muncim mai bine, să ne organizăm mai eficient resursele. Important este faptul că suntem pe drumul cel bun, că am înțeles dezideratele şi ne-am însuşit valorile, că avem disponibilitate pentru realizarea actului justiţiei, indiferent de conjunctură, poziţie socială sau timpul politic de afară”, a mai adăugat Alexandru Stoianoglo.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















