STARE DE ALERTĂ în întreaga lume. „Va fi o INVAZIE TOTALĂ”. Ce se întâmplă chiar ACUM în Marea Negră
16198
Ucraina continuă vineri testele cu rachete deasupra Mării Negre, preşedintele Petro Poroşenko afirmând că scopul manevrelor balistice este pregătirea pentru o „invazie totală” a Rusiei.
„Vreau să repet: singurul motiv pentru care efectuăm aceste teste este să fim pregătiţi pentru o invazie totală din partea vecinului nostru agresiv. Sunt sigur că în ultimii doi ani am demonstrat că am creat o nouă armată ucraineană", a afirmat Petro Poroşenko, citat de publicaţia International Business Times, transmite gandul.info.
„Este responsabilitatea noastră să consolidăm apărarea aeriană a Kievului şi a regiunii Herson, pentru ca nimeni să nu ne poată opri", a subliniat liderul ucrainean.
Ucraina a iniţiat joi exerciţii balistice care vor dura două zile, în zona Herson, pe litoralul Mării Negre.
Iniţial, exerciţiile erau programate să aibă loc foarte aproape de fosta regiune ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, dar zona manevrelor a fost mutată pentru a nu atrage reacţii din partea armatei ruse. Un oficial ucrainean a argumentat că exerciţiile balistice sunt conforme cu legislaţia internaţională, iar Kievul a emis o notificare privind evitarea zborurilor avioanelor de pasageri.
Ministerul rus al Apărării a atras atenţia că manevrele balistice au fost efectuate prea aproape de frontierele Rusiei, prin încălcarea legislaţiei internaţionale.
Forţele ruse de apărare antiaeriană din regiunea Crimeea au fost plasate în stare de alertă înaintea testelor balistice ucrainene. "Exerciţiile ucrainene sunt un fel de manevră de relaţii publice cu rolul de a crea o situaţie tensionată, dar, oricum, armata rusă consideră acest caz o ameninţare potenţială şi reală, astfel că sistemele antiaeriene ruse din Crimeea sunt în stare de alertă", a declarat un oficial militar rus. "Alerta nu se referă doar la sistemele antiaeriene terestre, ci şi la cele instalate la bordul navelor din Marea Neagră, unităţi autonome capabile să respingă orice ameninţare", a explicat oficialul citat.
Ucraina a emis acum câteva zile o notificare privind "riscuri în spaţiul aerian, în contextul unor teste cu rachete programate pe 1 şi 2 decembrie". Testele au loc în apropierea regiunii Crimeea, iar rachetele ar putea intra în spaţiul aerian al teritoriului rus. Kievul consideră Crimeea parte a teritoriului Ucrainei, deşi regiunea a fost anexată de Rusia în 2014.
Administraţia Petro Poroşenko a avertizat de mai multe ori că va face tot posibilul pentru recuperarea regiunii Crimeea.
Moscova a denunţat o "decizie unilaterală" a Administraţiei prooccidentale de la Kiev. "Prin încălcarea tuturor acordurilor internaţionale, Ucraina a luat decizia unilaterală de a efectua teste cu rachete în spaţiul aerian suveran al Rusiei", a reacţionat Autoritatea rusă a aviaţiei civile (Rosaviatsiia).
În octombrie 2001, armata ucraineană a doborât din greşeală cu o rachetă S-200 un avion de pasageri care se afla deasupra Mării Negre. Avionul Tupolev Tu-154M, aparţinând companiei Sibir, circula din Tel Aviv spre Novosibirsk. Toate cele 78 de persoane aflate la bordul aeronavei au murit. În iulie 2014, un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost lovit de o rachetă în timp ce zbura deasupra zonelor beligerante din estul Ucrainei, incident soldat cu 298 de morţi.
28.03.2019
14:01
10.12.2017
09:01
19.10.2017
14:00
25.09.2017
11:01
16.07.2017
13:00
10.02.2017
20:00
28.05.2016
18:46
18.05.2015
14:07
08.05.2015
12:17
29.04.2015
07:26
28.03.2015
17:53
23.02.2015
15:24
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















