„Stăpânul” Transnistriei, OLIGARHUL Gușan, sub lupa serviciilor inteligente din R. Moldova. Proprietarul „Sheriff”, pe lista persoanelor sancționate de Occident? „Este monitorizat… Știm despre activele lui de aici și de peste hotare”
4834
Liderul de facto al Transnistriei, oligarhul Victor Gușan, ar putea să se regăsească pe lista persoanelor sancționate de Occident. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a dat asigurări că serviciile de inteligență din R. Moldova l-ar monitoriza îndeaproape pe proprietarul concernului „Sheriff” și Fotbal Club „Sheriff”.
Întrebat de ce Gușan nu a nimerit până acum în lista persoanelor sancționate de Occident, în condițiile în care în 1992 a luptat cu arma în mâini împotriva R. Moldova, iar acum, din Germania, controlează regiunea transnistreană, Igor Grosu a subliniat că „personajul” este în vizorul structurilor noastre de securitate.
„Noi cunoaștem despre acest personaj. Nu sunt sigur dacă are și cetățenia R. Moldova. Dar știm că are interese acolo, are influență asupra proceselor din Transnistria. Cineva spunea că, dacă are această influență, de ce nu ar fi acceptat să contribuie la soluționarea conflictului transnistrean. Noi am văzut ce se întâmplă atunci când oligarhii de pe un mal sau altul al Nistrului încearcă să-și asume astfel de responsabilități. Aceasta nu e funcția lor. Ei trebuie monitorizați foarte atent și eu sunt sigur că instituțiile noastre au suficientă informație despre interesele lui, activele lui de aici și de peste hotare. Sunt sigur că e bine documentat și monitorizat”, a declarat joi-seară Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.
08.11.2025
23:31
170
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
403
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
538
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
457
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
549
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
680
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
545
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
699
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
964
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
607
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
23:31
46
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
381
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
516
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
432
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
533
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
668
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
537
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
684
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
956
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
598
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
625
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
607
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
566
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
576
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
08.11.2025
07:58
613
Ucraina denunță recrutarea a peste 1.400 de africani de către Rusia, profitând de sărăcia continentului
07.11.2025
23:41
2152
Fetița care l-a pus pe Putin într-o situație delicată: Întrebarea din Piața Roșie care a stârnit reacții neașteptate
07.11.2025
21:47
770
Trump îndeamnă UE să susțină Ungaria și pe Orban în fața provocărilor imigrației în Europa
07.11.2025
21:42
678
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
20:46
696
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
07.11.2025
18:56
964
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
826
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
17:50
878
Oficial german: Rusia ar putea ataca NATO oricând, dar este descurajată de Ucraina
07.11.2025
17:26
741
Ministerul Educației dă undă verde noului curriculum de limba română pentru elevii refugiați și repatriați din Republica Moldova
07.11.2025
17:26
696
Vaccin nazal inovator promite protecție extinsă împotriva gripei aviare H5N1: rezultate promițătoare în teste clinice în SUA
07.11.2025
17:07
609
Profesorii din Moldova învață să revoluționeze educația digitală în Coreea de Sud
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














