Cine sunt STĂPÂNII exchange-urilor?
12241
PÂRGHII // Schimburile valutare din R. Moldova reprezintă un jucător important pe piața valutară care, însă, le scapă de sub control autorităților
Au avut nevoie de doar trei zile pentru a induce o panică în societate pe care, în pofida tuturor străduințelor, nu a putut-o crea nici toată mașinăria propagandistică rusească. Cifrele afișate de casele de schimb valutar cu trei zile înainte de învestirea Guvernului i-au șocat pe mulți dintre cetățeni care au scos în grabă „leii din saltele”și au fugit să îi schimbe la un curs de peste 30 de lei pentru un euro.
În cea de-a patra zi, când apele s-au limpezit, Guvernul Gaburici a fost ales, iar euro s-a depreciat brusc cu zece lei, oamenii au constatat că s-au lăsat furați de a treia parte din economiile lor. Banii au ajuns în mâinile bancherilor și ai proprietarilor de schimburi valutare. Rolul ultimilor a fost deosebit de important, o recunoaște și Comisia parlamentară de anchetă a situației de pe piața financiar-bancară.
Țapul ispășitor
Potrivit raportului despre situația de pe piața financiar-bancară din R. Moldova, discutat joia trecută într-o ședință închisă la Parlament, în momentul în care leul a prins a se prăbuși brusc, mai multe case de schimb valutar au recurs la crearea agiotajului în societate. Acestea au refuzat să efectueze operațiuni de schimb valutar, pe motiv că nu ar deține o anumită valută sau au făcut vânzări „pe sub tejghea”.
Chiar dacă astfel de exemple au existat cu duiumul, penalitățile nu au urmat. Banca Națională a Moldovei a emis luna trecută un singur act prin care a pedepsit un singur exchange, „Protanir”. Pentru tot haosul de pe piața valutară, casei de schimb valutar, aflată la o sută de metri de sediul Ministerului Afacerilor Interne,i-a fost suspendată activitatea pe un termen de două luni de zile.
„Noi nu avem probleme”
În schimb, patronul schimbului valutar „Tanis Schimb”, care de asemenea activează în centrul capitalei, se va putea ocupa mai departe liniștit de afaceri, chiar dacă pe 26 februarie, polițiștii au constatat că cele șase case de schimb valutar pe care le deține Tudor Valuța refuzau să vândă lei, deși nu duceau lipsă de ei.
Polițiștii de la Inspectoratul Național de Investigații care au filat timp de mai multe săptămâni „exchange”-urile lui Valuța erau siguri că acestea vor fi lipsite de licență, lucru care însă nu s-a întâmplat.
„Schimbul valutar lucrează fără probleme. Nici nu am știut că a existat un conflict. Domnul Valuța are mai multe schimburi valutare prin oraș. Poate la altul au fost depistate ilegalități. Aici el nu mai este patron. Numai pe hârtie. Eu sunt în locul lui”, ne-a răspuns un tânăr care s-a prezentat drept Ruslan, administratorul „Tanis Schimb”.
Precizăm că, potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, Tudor Valuța este fondator la o singură casă de schimb valutar care are, la rândul său, mai multe filiale în oraș.
Show cu mascați și spălare de bani de 300 de lei
În ultimii ani, schimburile valutare din Chișinău s-au aflat de mai multe ori încentrul unor scandaluri „penale” care însă nu le-au afectat activitatea. Astfel, în vara anului trecut, polițiștii au anunțat despre reținerea patronilor unor schimburi valutare care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste trei milioane de lei.
Frații Ion și Tudor Colun, reținuți cu mascați în plină zi, câștigau milioane de lei din tranzacții de schimb valutar ilegale. Mai exact, ei ofereau posibilitate clienților de a schimba bani în alte valute la prețuri neoficiale. Astfel,diferența le revenea lor. S-a mai constatat că ei efectuau transferuri către companii off-shore.
Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, anunțând că frații Colun riscă până la zece ani de închisoare. Astăzi, bărbații sunt la libertate. Dosarul penal a fost clasat, după ce verificările au stabilit o evaziune fiscală de 300 de lei, de spălare de bani – nici vorbă. Caselede schimb valutar ale fraților Colun activează nestingherite.
„A fost o încercare de a ne intimida. În acea perioadă, polițiștii au făcut astfel de raiduri pe la mai multe case de schimb valutar. Ne-au speriat clienții și ne-au dat peste cap activitatea după care au plecat”, își amintește Tudor Colun.
Patronul „exchange”-urilor de la Piața Centrală
Nicanor Ciorbă este proprietarul la mai bine de jumătate dintre toate schimburile valutare care activează pe teritoriul Pieței Centrale din capitală.
Modul în care acesta a reușit să obțină spații în unul dintre cele mai profitabile locuri din capitală rămâne un mare mister, la fel ca și faptul cum a ajuns acest om de afaceri în posesia a vreo 18 apartamente în valoare de peste 575 de mii de euro, aflate într-un bloc de locuit nou din sectorul Botanica al capitalei.
Blocul se află de câțiva ani în litigiu, după ce firma care l-a construit a ajuns în insolvabilitate, iar prin niște hotărâri judecătorești adoptate de Curtea de Apel Chișinău, peste noapte, zeci de apartamente au fost transmise în proprietatea unor persoane suspecte.
„Pot să vă spun cu certitudine că Nicanor Ciorbă nu a figurat niciodată în lista creditorilor și nici la Adunarea generală a creditorilor nu a fost prezent. El a apărut peste noapte pe 2 iulie 2012, când printr-o decizie judecătorească, emisă de Maria Moraru, a fost recunoscut în calitate de creditor, în baza unei alte încheieri judecătorești emise în aceeași zi. Noi nu am văzut niciodată acea încheiere judecătorească și nici vreo chitanță care să confirme că Nicanor Ciorbă ar fi cumpărat aceste apartamente”, ne spune Galina Afanas, una dintre locatarele acestui bloc, care nu exclude că Ciorbă ar fi acționat în înțelegere cu judecătoarea.
Am încercat să discutăm cu proprietarul schimburilor valutare, dar la biroul acestuia am fost anunțați că el lipsește și nu știu când va reveni.
Schimburile valutare ale demnitarilor
Printre patronii de schimburi valutare din capitală se regăsesc însă și demnitari. Șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, deține 30% din acțiuni într-un SRL care administrează mai multe exchange-uri.
Coproprietar al aceleiași firme, „Euro-Schimb” SRL, este și fostul secretar general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc.
În 2013, Comisia Națională de Integritate a verificat un posibil caz de încălcare a regimului incompatibilității celor doi funcționari, stabilind că, de fapt, Bănăruc și Balițchi nu mai sunt proprietarii firmei. Informațiile de la Camera Înregistrării de Stat arată însă, în prezent, că structura acționarilor „Euro Schimb” nu a suferit schimbări.
Cofondatori ai schimbului valutar sunt încă patru persoane, care, la rândul lor, sunt fondatori a încă trei case de schimb valutar cu mai multe filiale în capitală, „Ghestrat”, „Bonifar-Com” și „Brinesc”.
***
În prezent, în R. Moldova funcționează 374 de case de schimb valutar. Multe dintre acestea au fondatori comuni.
***
La începutul acestui an, Consiliul Concurenței a inițiat un control la mai multe case de schimb valutar. Autoritatea bănuiește că pe această piață există înțelegeri de cartel. Rezultatele încă nu au fost făcute publice.
***
În ultimii ani, Banca Națională a Moldovei nu a cerut retragerea licenței de activitate niciunei case de schimb valutar, chiar dacă le-a acuzat în repetate rânduri că ar fi provocat speculații pe piața valutară.
Roman Chircă, expert economic:
„Piața numerarului, cea pe care activează casele de schimb valutar, este una foarte mică și închisă, cu un rol sporit al Băncii Naționale (BNM). Nu se poate spune că BNM nu deține suficiente pârghii. Nu e corect nici să fie dată vina pe casele de schimb valutar pentru deprecierea record a leului de lunile trecute. Reprezentantul Băncii Naționale era prezent. El vedea câte ordine s-au făcut pentru vânzare și câte pentru cumpărare a valutei. Putea interveni în orice moment, dar a tăcut și nu a făcut nimic. Motivul e că nu avea indicații de la conducerea BNM. De aceea, putem afirma că tot ceea ce s-a întâmplat pe piața valutară s-a făcut cu știința Băncii Naționale”.
Un control mai strict
După ce au examinat situația de pe piața valutară a R. Moldova de la mijlocul anului trecut până în februarie curent, deputații, membri ai Comisiei parlamentare de investigare a situației de pe piața financiar-bancară, au venit cu un șir de propuneri menite să disciplineze casele de schimb valutar.
Astfel, se propune stabilirea în legislația valutară a dreptului BNM de a efectua controale de teren inopinate la unitățile de schimb valutar în baza controlului din oficiu, precum și în baza autosesizării, în temeiul analizei bazate pe riscuri.
De asemenea, organele fiscale ar putea avea dreptul de a sancționa casele de schimb valutar în baza actelor de control întocmite de funcționari ai BNM, precum și extinderea cazurilor de aplicare a sancțiunilor sub formă de amenzi care ar putea contribui la disciplinarea unităților de schimb valutar.
Deputații mai propun să se ia în calcul posibilitatea stabilirii unor interdicții administratorilor, asociaților caselor de schimb valutar care au admis încălcări grave în activitatea de schimb valutar.
30.04.2026
10:30
326
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
29.04.2026
17:56
636
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
629
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:44
561
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
29.04.2026
17:42
641
Guvernul aprobă includerea punctului de trecere „Ungheni–Ungheni” în acordul moldo-român, pentru conectarea directă la rețeaua rutieră europeană
774
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
654
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
658
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
11:22
736
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:38
669
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
30.04.2026
12:37
253
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
257
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
373
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
355
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
264
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
293
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
348
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
380
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
408
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
469
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
440
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
447
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
30.04.2026
03:38
421
Satya Nadella mizează pe noul acord cu OpenAI pentru a impulsiona dominația Microsoft în inteligența artificială
30.04.2026
03:25
486
Anthropic ia în calcul o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, la o evaluare de până la 900 de miliarde, înainte de un posibil IPO
30.04.2026
02:32
519
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
481
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
456
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
529
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
612
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
648
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
615
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
627
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
620
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
695
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
17:44
551
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














