Spicherul Candu, IRONIC la adresa lui Igor Dodon: „Este supărat pe VIAȚĂ și pe legile din R. Moldova”
1929
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a reacționat după ce președintele Igor Dodon a declarat astăzi că spicherul ar avea un complex de inferioritate și din acest motiv guvernarea ar încerca să nu-i permită să candideze la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
„Tot acest glamour se termină și se termină nu foarte bine. Nu mă refer acum la cineva anume, dar trebuie să fii mult mai aproape de pământ în tot sensul bun al cuvântului. Trebuie să fii aproape de popor. Eu nu exclud că cineva are acolo ceva personal, un complex de inferioritate”, spunea astăzi Igor Dodon.
Potrivit lui Andrian Candu, șeful statului ar trebui să se obișnuiască și să respecte legile.
„Domnul președinte Igor Dodon este supărat pe viață și pe legile din R. Moldova. Omenește îl pot înțelege, pot înțelege chiar și epitetele cu tentă suburbană la adresa mea. Nu pot însă face nimic pentru el, ca legislația R. Moldova să fie așa cum poate a văzut undeva, când președintele doar se gândește la ceva, iar legea deja se schimbă până finalizează el gândul”, răspunde ironic spicherul.
Amintim că, anterior, Andrian Candu a declarat că Igor Dodon nu va participa la alegerile parlamentare, deoarece, potrivit legislației din R. Moldova, nu are dreptul.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!

















