Sondaj în Ucraina: 32% dintre ucraineni ar accepta concesii teritoriale pentru a încheia războiul cu Rusia
1059
O proporţie de 32% dintre ucraineni ar fi acceptat în luna aprilie concesii teritoriale pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, potrivit unui sondaj al Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev, ale cărui rezultate au fost publicate marţi, relatează EFE și Agerpres.
Deşi minoritar, acest procent de acceptare a unor eventuale cedări teritoriale este totuşi cel mai mare de când a început războiul, pe 24 februarie 2022. În septembrie 2022, numai 8% dintre ucraineni ar fi acceptat astfel de concesii, procent care a continuat să crească, ajungând anul acesta în februarie la 26% şi după numai două luni mai târziu la 32%.
Totuşi, ucrainenii rămân încă majoritari contra concesiilor teritoriale, 55% dintre cei intervievaţi în ultimul sondaj împotrivindu-se acestora.
Posibilitatea lansării unui proces de negocieri de pace cu Rusia în care Ucraina s-ar vedea obligată să cedeze teritorii este o temă tot mai prezentă în opinia publică şi în discursul oficial ucrainean, într-un context în care trupele ruse înaintează modest, dar constant pe frontul din estul Ucrainei.
Într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respinsă între timp de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut în iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, ca pas premergător reluării negocierilor între Moscova şi Kiev pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.
La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat săptămâna trecută că are în vedere ca până în noiembrie (luna când au loc alegerile în SUA) să schiţeze un nou plan de pace, primul fiind „formula de pace” pe care a propus-o la sfârşitul anului 2022, prin care a cerut în special retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional, cereri respinse de Rusia, care a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.
Zelesnki a insistat că noul plan de pace pe care-l va propune trebuie să fie susţinut şi de partenerii occidentali ai Ucrainei ce-i furnizează ajutor militar şi are în vedere să organizeze tot în noiembrie un nou summit pe tema încheierii războiului cu Rusia şi la care, spre deosebire de primul summit de acest fel care a avut loc în Elveţia în iunie, să fie invitată şi Rusia. Dar Moscova a reacţionat sceptic faţă de această iniţiativă a lui Zelenski, în care vede mai degrabă o nouă încercare a acestuia de a obţine sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















