SOLUȚIA procurorului general Alexandr Stoianoglo împotriva CORUPȚIEI din POLIȚIE și JUDECĂTORII: Șoferii prinși băuți sau drogați la volan – pedepsiți contravențional în MAXIMUM 30 de zile, iar agenții de circulație - să NU mai oprească mașinile
5322
Procuratura Generală a elaborat o inițiativă legislativă menită să combată corupția din sistemul organelor afacerilor interne și din instanțele judecătorești, precum și să economisească „zeci de milioane de lei” din bugetul de stat.
Mai exact, propunerea, care urmează a fi expediată la Guvernul în această săptămână, vizează decriminalizarea legii penale și eficientizarea luptei împotriva șoferilor care urcă în stare de ebrietatre alcoolică sau narcotică la volan.
„Venim cu inițiativa ca în decurs de 30 de zile de la comiterea abaterii, cei prinși băuți sau drogați la volan să-și primească pedepsele binemeritate. (...) Cine va urca beat sau drogat la volan și va produce un accident rutier soldat cu urmări grave pentru viața sau sănătatea persoanei, va fi tras la răspundere penală. În cazul săvârșirii unor astfel de fapte de către o persoană care a fost anterior condamnată pentru infracțiuni similare – mijlocul de transport utilizat va fi confiscat. În celelalte cazuri, în lipsa unor consecințe grave, persoanele vor fi atrase la răspundere contravențională fiind pasibili de pedeapsă sub formă de amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau până la 15 zile de arest contravențional, în toate cazurile cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport de la 6 luni până la 3 ani”, a declarat procurorul general Alexandr Stoianoglo astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit șefului Procuraturii Generale, statisticile indică o sporire a numărului de cazuri de conducere a mijloacelor de transport în stare de ebrietate de la 4 013 cazuri în anul 2019 la 4 410 cazuri în 2020.
Deși practic fiecare a treia hotărâre judecătorească sau sentință din anii 2019 și 2020 a vizat la un caz de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate, fenomenul nu este descurajat în niciun fel, șoferii alegându-se, în mare parte, cu pedepse privind muncă neremunerată în folosul societății, ceea ce ar reprezenta „o confirmare” că politica penală a statului în acest domeniu este „ineficientă total”.
Totodată, Stoianoglo propune instituirea interdicției opririi nejustificate a vehiculului de către agentul de circulație, fapt care ar genera corupție.
„Oprirea va fi admisă doar în cazul încălcării vădite a regulilor de circulație rutieră, fapt ce va permite asigurarea, în deplină măsură, a prezumției nevinovăției și a altor drepturi constituționale. Factorul corupției este foarte ridicat în cazurile opririi nejustificate a automobilelor, iar de altă parte, nu influențează în niciun fel securitatea la trafic. Guvernul și MAI ar trebui să se preocupe mai mult de aspectele de educație și un complex de acțiuni preventive”, explică șeful Procuraturii Generale.
Aceeași sursă consideră necesară și racordarea pragului minim de alcoolemie la standardele internaționale și regionale, pentru care conducătorul auto poate fi tras la răspundere.
Implementarea acestor inițiative va permite „economisirea a zeci de milioane de lei din bugetul de stat” cheltuite în prezent pentru urmărirea penală și judecată, „eliminarea corupției” și „va face pedeapsa efectivă”, consideră procurorul general.
65
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță Meta și Google că i-au furat copilăria și i-au distrus sănătatea mintală
27.02.2026
00:52
232
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
26.02.2026
23:30
294
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
357
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
493
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
434
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
428
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
440
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
599
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
508
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
27.02.2026
00:52
55
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
26.02.2026
23:30
237
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
324
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
463
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
400
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
396
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
403
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
574
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
476
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
505
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
498
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
537
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
533
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
512
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
497
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
646
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
607
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
711
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
558
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
608
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
672
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
570
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
842
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
688
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
657
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














