18:57:01 23.03.2026
Stiri

Soluția Partidului „ȘOR” pentru depășirea crizei energetice, RESPINSĂ de majoritatea parlamentară a PAS: „Vorbim despre centralele nucleare modulare mici, o tehnologie nouă și sigură”

Actualitate 05.05.2022 13:01 Vizualizări1747
Soluția Partidului „ȘOR” pentru depășirea crizei energetice, RESPINSĂ de majoritatea parlamentară a PAS: „Vorbim despre centralele nucleare modulare mici, o tehnologie nouă și sigură”

Fracțiunea Partidului „ȘOR” a cerut crearea unui grup de lucru în Parlament, care să examineze posibilitatea construcției, în R. Moldova, a unor centrale nucleare modulare mici. Cererea a fost formulată de deputatul Marina Tauber, care a subiliniat că, în acest fel, va fi asigurată în totalitate independeța energetică a țării.

Potrivit parlamentarului, R. Moldova se confruntă, în prezent, cu o mare incertitudine, în privința importului de resurse energetice și trebuie să găsească de urgență soluții. „Problema alimentării cu gaze naturale este una de o gravitate fără precedent, deoarece prețul pe care îl achităm depășește cu mult capacitățile noastre de plată, în plus, există riscuri mai mult decât reale ca livrările să fie întrerupte în orice moment, din cauza situației complicate din regiune. Mai mult decât atât, deocamdată nu există alternative viabile la importul de gaze din Federația Rusă, fapt ce ne expune unor riscuri enorme. O situație similară se înregistrează și în cazul importului de energie electrică”, a menționat Marina Tauber.

Citește și: VIDEO // „Electricitate ieftină și sigură!”. Ilan Șor propune SOLUȚIA pentru independența energetică a R. Moldova

Efectele acestor crize, spune Tauber, le resimțim deja din plin, în condițiile în care, deja astăzi R. Moldova conduce detașat topul țărilor din Europa care înregistrează cea mai mare inflație.

„Cu toții înțelegem că scumpirile pe bandă rulantă au la bază anume acest factor. În aceste condiții, se impune identificarea, în regim de urgență, a unor soluții durabile, care ar garanta securitatea energetică a țării. Iar ele există și deja mai multe țări, inclusiv România, sunt gata să le aplice. Vorbim despre centralele nucleare modulare mici, o tehnologie nouă și sigură, care ar putea asigura pe termen nelimitat necesarul de curent electric, iar costurile reduse pentru producerea lui ne-ar permite să trecem treptat la energie termică pe bază de electricitate și să asigurăm astfel o independență energetică totală a țării”, a spus Tauber.

Propunerea a fost supusă votului în plen, însă deputații PAS au refuzat să o susțină, prin urmare, proiectul nu a putut fi inclus în ordinea de zi.

Ideea privind necesitatea construcției centralelor nucleare modulare mici a fost expusă, cu mai mult timp în urmă, de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. El a explicat că trei astfel de centrale ar putea asigura toată R. Moldova cu energie electrică de câteva ori mai ieftină decât cea pe care o importăm. „În aceste condiții, cetățenii moldoveni ar putea trece la sisteme de încălzire pe curent, iar astfel, am scăpa de problema alimentării cu gaze naturale, iar unele categorii de populație, cum sunt pensionarii, ar putea fi scutiți total de plata facturilor pentru energie”, a spus Șor. Liderul formațiunii a mai adăugat că recent, această temă a fost abordată public și de președintele României, Klaus Iohannis, care a anunțat că țara sa va demara construcția unor astfel de centrale chiar începând cu anii următori.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
23.03.2026 08:47 525 Horoscopul zilei 23.03.2026
22.03.2026 08:35 858 Horoscopul zilei 22.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.41 1 RON 3.95 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte