Soluția JURIDICĂ care ar permite Chişinăului să ceară Federaţiei Ruse COMPENSAȚII materiale pentru „daunele provocate în ultimii 30 de ani”
3236
Fostul Ambasador al R. Moldova la București, Mihai Gribincea, susține că autoritățile de la Chișinău au oportunitatea de a solicita Federației Ruse daune materiale considerabile din cauza conflictului transnistrean din 1992 și tot a ce urmat ulterior. Despre aceste lucruri Gribincea se referă în cel de-al doilea volum al culegerii de documente și materiale: „Trupele ruse de ocupație în Republica Moldova”.
„Mihai Gribincea pledează pentru schimbarea radicală a abordării conflictului transnistrean. În opinia sa, soluţia nu este transformarea prezenţei militare actuale într-o misiune civilă, ci denunţarea Acordului Snegur - Elţin din 1992. Acordul respectiv permiţând, de altfel, suspendarea sa „prin acordul comun al părţilor sau în cazul în care una din părţile contractante îl denunţă, fapt care implică încetarea activităţii Comisiei de control şi a contingentelor militare afectate acesteia”, menționează politologul Carp Radu despre argumentul cărții.
În opinia autorului, această denunţare nu ar avea influenţă negativă asupra situaţiei de pe teren, din aşa-numita Zonă de Securitate, deoarece Comisia Unificată de Control oricum nu controlează situaţia în Zona de Securitate.
„Mai mult, situaţia din Zona de Securitate nu justifică existenţa unei autorităţi militare de control. Dacă s-ar accepta această soluţie, Transnistria ar putea fi declarată oficial de R. Moldova drept teritoriu ocupat de Federaţia Rusă, ceea ce ar permite ca autorităţile de la Chişinău să ceară Federaţiei Ruse compensaţii materiale pentru daunele provocate în cei 30 de ani de conflict urmate de ocupaţia teritoriului ei”, spune sursa citată.

Mai mult, Gribincea consideră că Rusia ar fi bună de plată, în contextul pretențiilor privind pretinsa datorie de 709 milioane de dolari pentru gazele consumate de Chișinău.
„R. Moldova putea în prezent, când Moscova ne cere în mod ultimativ să plătim datoriile acumulate de-a lungul anilor pentru gaz, să ceară compensații pentru ocuparea Basarabiei timp de aproape 50 de ani; compensații pentru daunele provocate Moldovei de trupele ruse (Armata a 14-a) în războiul moldo-rus de pe Nistru din 1992; compensații pentru ocuparea ilegală a Transnistriei în anii 1991-2021. Propun ca Parlamentul Moldovei sa facă o declarație în care să anunțe că, pornind de la faptul că Rusia ocupă ilegal o parte a teritoriului R. Moldova,începând cu 1 noiembrie a.c. orice zi de ocupație rusească a Transnistriei aduce daune R. Moldova în valoare de 10 milioane de dolari, daune care vor fi decontate din datoria R. Moldova pentru gaz față de Rusia”, a scris Gribincea într-o postare pe Facebook.
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
16:44
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
















