Șoferul de TIR, care a ascuns peste 150 000 de țigări în rezervoarele autocamionului și a încercat să treacă vama, riscă până la 10 ani de închisoare: Cât a investit în țigările confiscate


Șoferul de TIR care a fost prins cu 150 000 de țigarete ascunse în rezervoarele autocamionului în timp ce încerca să treacă vama riscă de la 4 la 10 ani de închisoare.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a bărbatului de 40 de ani, care a comis tentativa de contrabandă la ieșirea din republică, prin punctul de trecere de la Leușeni, în luna octombrie 2021.
Șoferul își recunoaște vina și le-a spus oamenilor legii că a investit 300 de mii de lei pentru cumpărarea țigaretelor cu filtru, pe care intenționa să le comercializeze pe piața neagră a Uniunii Europene.
Toto el a recunoscut că a confecționat artizanal ascunzișurile din cele două rezervoare, astfel încât doar aproximativ 20% din spațiu putea fi umplut cu combustibil.
Bărbatul muncea în calitate de șofer de curse lungi începând din 2019, iar cele nouă mărci scumpe de țigarete le cumpărase de la stațiile de alimentare cu combustibil de pe teritoriul republicii.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, pe marfa de contrabandă și transport a fost aplicat sechestru, pentru a putea ulterior confisca bunurile în folosul statului.
Acest caz este examinat de în fond de Judecătoria Hâncești.













































































