Șoferul care a încercat să scoată ilegal din R. Moldova 240 de mii de dolari și opt mii de euro, dar și șeful acestuia riscă până la zece ani de închisoare
1495
Șoferul de autocamion, prins la începutul lunii aprilie curent în timp ce încerca să scoată din republică 240 de mii de dolari și 8 mii de euro, fără să declare banii la vamă, dar și administratorul companiei pentru care lucra acesta riscă până la zece ani de pușcărie.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a trimis în judecată dosarul celor doi.
Tentativa de contrabandă a avut loc prin punctul de trecere Cahul, când autocamionul se deplasa spre Turcia fără marfă, iar șoferul nu a declarat alte bunuri.
Cele peste 4,5 milioane de lei în valută au fost depistate în cabina camionului, în spațiul destinat montării boxelor audio.
La solicitarea procurorilor au fost aplicate sechestre atât pe banii nedeclarați, cât și pe autocamionul care valorează peste 30 000 de euro.
Șoferul autocamionului se află acum în arest la domiciliu.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi bărbați riscă pentru contrabandă închisoare de la 4 la 10 ani, iar compania - amendă de până la 60 000 de lei.
23.02.2026
09:07
40
Atac masiv cu rachete ucrainene lasă regiunea rusă Belgorod fără curent, apă și căldură
23.02.2026
09:00
48
Patru ani de război: cum a supraviețuit Volodimir Zelenski tentativelor de asasinat, scandalurilor și presiunilor aliaților
23.02.2026
08:57
118
Patru ani de război în Ucraina: eroarea de calcul a Kremlinului care a slăbit Rusia militar, economic și diplomatic
23.02.2026
08:39
228
După patru ani de război, Ucraina se prăbușește demografic: natalitate în declin, văduve, orfani și milioane de refugiați plecați definitiv
23.02.2026
08:35
179
Patru ani de război în Ucraina: război de uzură, presiuni de la Washington, dar pacea rămâne blocată între condiţiile lui Putin şi liniile roşii ale lui Zelenski
23.02.2026
08:00
271
Horoscopul zilei 23.02.2026
23.02.2026
06:39
489
Zelenski avertizează: Putin a declanșat al treilea război mondial și nu se va opri la Ucraina
23.02.2026
01:40
525
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
503
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
539
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
23.02.2026
08:39
99
După patru ani de război, Ucraina se prăbușește demografic: natalitate în declin, văduve, orfani și milioane de refugiați plecați definitiv
23.02.2026
08:35
61
Patru ani de război în Ucraina: război de uzură, presiuni de la Washington, dar pacea rămâne blocată între condiţiile lui Putin şi liniile roşii ale lui Zelenski
23.02.2026
08:00
198
Horoscopul zilei 23.02.2026
23.02.2026
06:39
455
Zelenski avertizează: Putin a declanșat al treilea război mondial și nu se va opri la Ucraina
23.02.2026
01:40
514
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
490
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
525
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
758
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
531
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
597
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
568
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
727
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
543
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
629
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
563
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
711
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
836
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
758
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
605
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
710
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
842
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
782
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
665
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
881
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
1019
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
După patru ani de război, Ucraina se prăbușește demografic: natalitate în declin, văduve, orfani și milioane de refugiați plecați definitiv
Patru ani de război în Ucraina: război de uzură, presiuni de la Washington, dar pacea rămâne blocată între condiţiile lui Putin şi liniile roşii ale lui Zelenski
Horoscopul zilei 23.02.2026
Zelenski avertizează: Putin a declanșat al treilea război mondial și nu se va opri la Ucraina
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














