Șoferii care NU cedează trecerea pietonilor sau vorbesc la telefon în timp ce conduc riscă AMENZI mai MARI
2134
Șoferii din R. Moldova care nu cedează trecerea pietonilor şi bicicliştilor vor plăti amenzi mai mari.
Potrivit unor modificări aprobate astăzi de Guvern, la prima abatere șoferii vor achita între 600 și 1 200 de lei, cu aplicarea a trei puncte de penalizare, în prezent pentru această încălcare fiind prevăzută o amendă de până la 300 de lei, cu aplicarea a două puncte de penalizare.
Pentru abaterea repetată în decursul unui an calendaristic, amenda ar putea ajunge până la 3 000 de lei, cu aplicarea a șase puncte de penalizare.
Totodată, șoferii nu vor avea dreptul să utilizeze telefoanele mobile în timp ce conduc. Aceștia nu vor putea folosi, de asemenea, dispozitive similare pentru convorbiri telefonice, nu vor putea naviga pe platforme web, utiliza camera foto sau video, citi sau scrie texte. „Se estimează că șoferii care trimit sau primesc mesaje sunt distrași de la trafic în medie între 4 şi 6 secunde. Pentru a spori gradul de securitate în trafic, prevederile vor fi aplicate inclusiv conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală și bicicliștilor”, transmite Guvernul.
Pentru aceste încălcări va fi aplicată o amenda de până la 600 de lei și trei puncte de penalizare. Amenda nu va fi aplicată, dacă apelul telefonic a fost efectuat prin dispozitivul tip „mâini libere” sau în cazul apelurilor la servicii de urgență. Totodată, va fi permisă utilizarea dispozitivelor de navigaţie GPS.
Potrivit datelor Inspectoratului Naţional de Patrulare, anul trecut au avut loc 2 640 de accidente rutiere, dintre care 358 au fost cauzate de neacordarea priorității pietonilor, iar 106 s-au produs din cauza conducerii imprudente, provocate inclusiv de utilizarea telefoanelor mobile.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”

















