14:42:16 26.02.2026
Stiri

Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav

Actualitate 26.02.2026 13:05 Vizualizări245
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav

Procuratura municipiului Chișinău anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare într-un caz de încălcare a regulilor de securitate a circulației, soldat cu vătămare gravă a integrității corporale și a sănătății, comis de un bărbat în vârstă de 37 de ani. Instanța l-a condamnat la 4 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, pedeapsa urmând să fie executată într-un penitenciar de tip deschis.

Potrivit probelor administrate, în dimineața zilei de 5 august 2015, inculpatul a urcat la volanul unui autoturism după ce consumase băuturi alcoolice. Deși deținea permis de conducere valabil, a ignorat interdicția prevăzută de lege referitoare la conducerea vehiculului în stare de ebrietate și a ales să pornească la drum. În timpul deplasării prin municipiul Chișinău, când a ajuns într-o intersecție unde drumul cu prioritate își schimbă direcția, inculpatul nu a manifestat prudența necesară, nu a adaptat viteza la condițiile de trafic și nu a respectat regulile privind traversarea intersecțiilor.

Ca urmare, acesta a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un autocamion cu semiremorcă, care se deplasa regulamentar din sens opus. Impactul a fost puternic. Ambele vehicule au fost grav avariate, iar pasagerul aflat în autoturismul condus de inculpat a suferit mai multe fracturi și plăgi, ulterior calificate ca vătămări corporale grave. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

În cadrul procesului penal, inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția. Acesta a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care instanța le-a analizat în detaliu. Sentința este cu drept de apel, iar inculpatul beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Stiri relevante
Top stiri
26.02.2026 08:00 488 Horoscopul zilei 26.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.18 1 USD 17.14 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte