Situaţia e TENSIONATĂ! Mesajul transmis de trimisul lui PUTIN la Bucureşti
2941
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, s-a declarat „foarte îngrijorat de evenimentele desfăşurându-se în jurul rafinăriei Petrotel care aparţine companiei petroliere ruseşti Lukoil, precum şi de atmosfera care se creează în legătură cu această situaţie”.
Declaraţia lui Malginov vine după ce procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, percheziţii la sediile Lukoil în cadrul unui dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani şi după ce Parchetul a decis, luni, punerea sub sechestru asigurator a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, informează gandul.info.
Ambasadorul Rusiei a mai susţinut îndeclaraţia sa că „în timpul activităţii sale în România „Lukoil-ul" a creat mii de locuri de muncă, a plătit regulat impozite în bugetul românesc, a acordat sprijinul comunelor locale, a investit în susţinerea ecologiei, perfecţionarea structurilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, în dezvoltare a surselor netradiţionale de energie, i-a ajutat pe copii invalizi şi orfani etc”.
Malginov spune că speră că „ancheta se va face nepărtinitor şi obiectiv în cadrul legii şi ţinând cont în mod cuvenit de interesele atât ale mediului de afaceri, cât şi ale muncitorilor, precum şi de interesele relaţiilor ruso-române” şi că va urmări „atent dezvoltarea situaţiei în jurul rafinăriei „Petrotel-Lukoil"”
Potrivit procurorilor, prejudiciul estimat până în prezent este de 1.039.019.829 lei (230 de milioane de euro), din care 505.421.252 lei (112 milioane euro) din evaziune fiscală şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din spălare de bani.
Vineri, la o zi după percheziţii, reprezentanţii rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti au anunţat Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova că opresc activitatea rafinăriei începând din după amiaza aceleiaşi zile, fără a preciza, în notificare, un motiv pentru care opresc instalaţiile din rafinărie şi nici o dată la care acestea ar urma să fie repornite.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















