Sinucideri pline de MISTER în rândul oligarhilor ruși. Cel puțin cinci importanți oameni de afaceri ruși și-ar fi pus capăt zilelor în doar trei luni. Unii și-au UCIS mai întâi familia, iar ulterior s-au sinucis
1984
Cel puțin cinci oameni de afaceri ruși proeminenți s-ar fi sinucis de la sfârșitul lunii ianuarie, iar trei dintre ei și-ar fi ucis și membri ai familiilor înainte de a-și lua propria viață, potrivit CNN. Patru dintre cei decedați erau asociați cu gigantul energetic rus de stat Gazprom sau cu una dintre filialele sale.
Un director executiv de top de la Gazprom a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninski, în apropiere de Sankt Petersburg, la 30 ianuarie 2022, potrivit presei de stat ruse RIA Novosti.
RIA a relatat că la fața locului a fost găsit un bilet de adio și că anchetatorii investighează moartea ca fiind o sinucidere. Radiodifuzorul național rus RenTv a identificat bărbatul ca fiind Leonid Shulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest.
La doar o lună după aceea, un alt director de top de la Gazprom a fost găsit mort în același sat. Alexander Tiulakov a fost găsit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit Novaya Gazeta, un ziar rus independent. Novaya Gazeta a raportat că acesta s-ar fi sinucis.
Mihail Watford, un miliardar rus de origine ucraineană, a fost găsit mort în locuința sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie.
Poliția din Surrey a declarat pentru CNN că moartea este investigată de medicul legist, care a declarat că o audiere va avea loc pe 29 iulie.
Un alt om de afaceri rus, Vasili Melnikov, a fost găsit mort alături de familia sa în Nijni Novgorod la sfârșitul lunii martie, potrivit ziarului rus Kommersant.
Melnikov deținea MedStom, o companie de consumabile medicale. Potrivit Comitetului de Investigații al Rusiei, un bărbat de 43 de ani, soția sa, în vârstă de 41 de ani, și doi copii de patru și 10 ani au fost găsiți înjunghiați mortal la 23 martie.
Comitetul nu l-a numit pe Melnikov, dar vârstele celor decedați și locul incidentului corespund raportului Kommersant.
La momentul incidentului, în martie, comisia de anchetă a declarat că "nu au existat semne de intrare neautorizată în apartament" și că "au fost găsite și confiscate cuțite".
"[Anchetatorii] iau în considerare mai multe versiuni despre ceea ce s-a întâmplat, inclusiv uciderea copiilor și a soției de către capul familiei, urmată de o sinucidere", a precizat comisia.
La începutul acestei luni, alți doi oameni de afaceri ruși au murit în incidente după acelși scenariu crimă-sinucidere.
Vladislav Avaiev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie, potrivit agenției de știri ruse de stat Tass.
Citând o sursă din cadrul forțelor de ordine, Tass a afirmat că autoritățile investighează moartea soților Avaiev ca fiind o crimă-sinucidere.
Cadavrul vicepreședintelui gigantului rusesc Novotek,Serghei Protosenia, a fost găsit la reședinția acestuia din Costa Brava, Spania. Bărbatul a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica sa au fost găsite și ele moarte în pat, relatează presa spaniolă, potrivit Hotnews.
Presa spaniolă susține că, potrivit anchetatorilor, Serghei Protosenia s-ar fi spânzurat cu halatul în grădina reședinței din Costa Brava, după ce și-a ucis soția și fiica cu toporul și cuțitul. Ar fi vorba despre o crimă domestică, potrivit primelor investigații citate de presa din Spania.
Aceștia au găsit la fața locului un topor și un cuțit pline de sânge.
Cei trei și-au petrecut perioade lungi la cabana din Lloret de Mar, iar acum se pregăteau de Paștele Ortodox.
Investigațiile inițiale ar indica faptul că bărbatul și-ar fi ucis soția și fiica cu un topor în timp ce dormeau, iar apoi s-ar fi spânzurat în grădină.
09.04.2026
00:02
42
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
64
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
247
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
232
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
246
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
268
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
343
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
320
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
322
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
458
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
451
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
09.04.2026
00:02
37
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
60

450
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
497
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
404
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
482
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
484
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
454
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
568
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
420
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
428
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
396
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
468
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
466
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
521
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
459
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
524
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi