Sindicaliștii cer majorarea salariilor profesorilor și amenință cu proteste
2338
poza simbol Consiliul General al Sindicatului Educației și Științei (SEȘ) cere Guvernului majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, în caz contrar amenință cu proteste în masă.
„Din luna noiembrie 2013, am înaintat guvernării propuneri de majorare a salariilor în învățământ, dar până în prezent nu avem nicio reacție. De aceea, vom încerca să mai ducem negocieri cu Guvernul până pe 2 aprilie curent. În cazul nesoluționării revendicărilor noastre, SEȘ își rezervă dreptul la declanșarea acțiunilor de protest în masă, imediat după termenul nominalizat”, a menționat președintele SEȘ, Dumitru Ivanov.
Totodată, sindicaliștii solicită acordarea, în luna august curent, a premiului anual pentru cadrele didactice pentru rezultatele obținute în anul de studii 2013-2014, conform Hotărârii Guvernului din martie 2013.
În anul 2 000, după o serie de proteste în masă, salariul profesorilor a fost majorat cu 50 la sută, iar în anul 2002, prin aceeași acțiune, s-a reușit o majorare cu 60%.
În prezent, salariul minim al unui profesor este de 2 200 de lei.
La rândul său, Ministerul Educației (ME) susține că salariul acestora va fi majorat, doar că treptat.
„Conform Legii cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, salariile cadrelor didactice urmează să fie majorate cu 15 la sută din data de 1 octombrie curent. Majorările salariale pentru profesori sunt prevăzute în proiectele Strategiei Educația 2 020 și Codului Educației, documente care în prezent se află la etapa de finalizare după consultările publice. În același timp, pe parcursul următoarelor luni, ME va lucra la un nou sistem de salarizare, care să asigure competitivitatea salariului angajaților din sectorul educațional în raport cu alte sectoare și să țină cont de performanțele individuale ale angajaților”, precizează ME.
22.08.2025
16:28
1616
Moldovenii REFUZĂ să iasă la protestele lui Șor, chiar dacă li se promite câte 3 000 de dolari pe lună. Oamenii oligarhului recurg la AMENINȚĂRI și constrângeri, pentru ca lumea să vină sâmbătă la protest: „Ilan Mironovici așteaptă”
23.06.2023
09:50
2389
Un nou ULTIMATUM dat autorităților de către fermieri, pentru ca să fie îndeplinită principala revendicare – alocarea sumei de 700 de milioane de lei. „În cazul în care vom fi mințiți, reacția agricultorilor va fi una dură”
22.06.2023
09:59
1593
Întâlnire DECISIVĂ pentru îndeplinirea revendicărilor agricultorilor din R. Moldova. Protestatarii din PMAN vor fi primiți de Maia Sandu
13.11.2018
12:58
2615
Salariile a 41 000 de medici și angajați ai instituțiilor finanțate de CNAM vor crește. De o majorare de 10% vor avea parte și pensionarii au venituri mai mici de 1 589 de lei
22.07.2017
12:00
7616
CEDARE? Dodon e gata să SATISFACĂ cererea OPOZIȚIEI pentru ca alegerile să aibă loc conform vechiului SISTEM electoral
10.05.2017
12:25
2996
Plahotniuc NU renunță la sistemul UNINOMINAL și la REVOCAREA deputaților: „Dacă va fi nevoie, vom MODIFICA și Constituția. Opoziția se ascunde după FUSTA ONG-urilor”
07.02.2017
12:40
3232
VIDEO // Iohannis, atac dur la PSD: „Prima grija a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor”
16.02.2016
09:15
3356
AVERTISMENT de călătorie pentru cetățenii R. Moldova într-un stat din UE
21.01.2016
17:23
2602
ONG-urile de media îi solicită CCA să investigheze cauzele reale ale SISTĂRII emisiei unor posturi tv de către „Moldtelecom”
21.01.2016
11:21
2305
Amnesty International Moldova: „Regretăm că, în șapte ani de la violenţele din 7 aprilie 2009, autorităţile nu şi-au învăţat lecţia”
06.10.2015
09:47
3656
Premierul României, despre protestele din R. Moldova: „Se joacă acum soarta R. Moldova”
02.05.2026
02:37
265
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
282
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
453
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
450
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
703
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
589
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
771
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
759
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
804
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
746
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
766
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
833
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
732
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
734
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
710
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
750
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
714
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
863
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
808
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
662
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
732
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
951
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
734
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
816
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
824
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














