Simona Halep: „Serena mi-a zis că vrea să facă poză cu viitorul numărul 1 mondial”
2028
Mediafax
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, luni, la revenirea în ţară după ce a ajuns în finala Turneului Campioanelor, că americanca Serena Williams, actualul lider mondial, a vrut să facă o poză cu ea şi i-a transmis că va fi viitorul număr unu în tenisul feminin, informează gandul.info.
„Pe podium, Serena Williams mi-a spus că vrea să facă o poză cu viitorul număr 1 mondial şi că mama ei va face poza. Mi-a plăcut foarte mult ce mi-a zis. Probabil că voi ajunge şi numărul 1 mondial, dar îmi doresc să câştig cât mai multe meciuri şi trofee. Trofeul de la Singapore este cam mic, dar important”, a spus Halep.
Simona Halep a afirmat că în finala pierdută în faţa Serenei Williams i-a cedat braţul. „A fost o săptămână foarte frumoasă. Mă bucur să fiu din nou acasă şi mă bucur că am terminat un an deosebit cu o performanţă deosebită. Primul meci cu Serena Williams a fost mai bine pentru mine, deoarece eram mult mai odihnită, mult mai proaspătă. Am şi surprins-o, pentru că nu ne-am întâlnit în acest an. În al doilea meci, în finală, braţul meu a cedat”, a precizat Halep.
Întrebată dacă va continua şi anul viitor colaborarea cu antrenorul Wim Fissette, Simona Halep a anunţat că după vacanţă va lua o decizie în această privinţă: „După vacanţă voi lua o decizie cu privire la echipa mea”.
Simona Halep a revenit în ţară luni, după ce a fost învinsă de Serena Williams, cu scorul de 6-3, 6-0, în finala Turneului Campioanelor de la Singapore.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















