SIMONA HALEP: Am plâns, dar acum zâmbesc. Cum își explică înfrângerea
2233
Sursa: digi24.ro Simona Halep a declarat la conferinţa de presă de la Melbourne că a plâns după a treia finală de grand slam pierdută în carieră, la Australian Open, dar şi-a recăpătat apoi zâmbetul.
„Pot încă să zâmbesc. E bine. Am plâns, dar acum zâmbesc”, a spus ea, la conferinţa de presă.
Halep a precizat că meciurile lungi disputate anterior finalei şi-au spus cuvântul asupra condiţiei ei fizice.
„Mă simţeam pregătită, dar corpul meu nu a fost pregătit deoarece am avut atât de multe meciuri lungi. Muşchii au fost obosiţi. Picioarele nu au fost suficient de bune. Dar din punct de vedere psihic, eram pregătită. Simt că pot face faţă oricărei provocări, pot juca împotriva oricui şi pot învinge pe oricine”, a adăugat Halep, citată de News.ro.
Apoi a continuat zâmbind: „Da, ştiu câţi jucători mari au aşteptat mult timp pentru primul titlu de Grand Slam. Dar eu încă aştept!”, scrie digisport.ro.
„Sunt mândră de mine, am dat 100%. Viaţa merge mai departe. Dacă voi continua să muncesc şi să joc la fel, voi avea alte şanse. Azi, corpul meu a spus nu. NU am putut să mă mişc aşa cum voiam, prea multe meciuri dure”, a explicat Simona.
Zâmbetul Simonei i-a cucerit și pe organizatori. Pe contul de Twitter al turneului, au fost postate două fotografii cu Simona zâmbind însoțite de comentariul: „Acel zâmbet al lui Simo cu care ne obișnuisem și pe care îl iubim”.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră şi va coborî, începând de luni, pe poziţia a doua a clasamentului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.
La conferința de presă, Simona Halep a făcut bilanţul turneului la care a jucat finala şi a ajuns la concluzia că s-a perfecţionat foarte mult în cursul acestei competiții.
„Nu m-am mişcat cum am vrut, dar jocul şi psihicul au fost ok. Cred că m-am perfecţionat mult la acest turneu şi părăsesc Australia cu multe gânduri şi lucruri bune. Ceea ce am făcut în aceste două săptămâni nu am mai făcut în trecut, deci e ok. Acest turneu a însemnat mult pentru mine”, a declarat Halep.
Ce s-a întâmplat în timpul partidei. Cum își explică Simona înfrângerea de la Melbourne
Sportiva română a declarat a acuzat dureri de cap şi crampe în timpul setului secund al finalei disputate cu daneza Caroline Wozniacki.
„Este doar un meci de tenis până la urmă, dar sunt tristă cu adevărat că nu am câştigat. Am fost din nou aproape, dar am rămas fără carburant la final. Ea a fost mai bună, a fost mai proaspătă, a avut mai multă energie în final. Am fost obosită. Am avut atât de multe probleme la picioare, durere peste tot. Dar, ştii, m-am descurcat destul de bine cu toate aceste lucruri care s-au întâmplat. După primul set, am fost gata. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Fără energie, fără putere. Dar apoi am zis că trebuie să lovesc toate mingile şi aşa am luat al doilea set. Am avut crampe în setul al doilea, m-am simţit mai bine în al treilea, dar durerile au persistat. Cred că a fost bine cât am stat în pauză (n.r. - înaintea decisivului), la aer condiţionat, în vestiar, dar cred că pauza a fost cam lungă şi m-a tăiat. Dar era nevoie de ea, m-a ajutat cu respiraţia, avusesem dureri de cap. E o regulă bună. Am revenit în al treilea set, dar când a trebuit să servesc pentru 5-3, nu am mai avut carburant. Nu am reuşit şi e un pic trist. Azi, am dat sută la sută ce am putut, nu sunt tristă pentru asta, ci pentru că am pierdut. Dar viaţa merge înainte şi, dacă voi continua să muncesc şi să joc la fel, voi din nou într-o bună poziţie", a declarat Halep.
Atrăgându-i-se atenţia că jucătoare precum Kim Clijsters sau Chris Evert au pierdut mai multe finale înainte de a o câştiga pe prima, Halep a răspuns râzând: „Da, dar vreau să câştig şi eu una pentru că tot pierd şi tot aştept. Poate a patra va fi cu noroc, cum am mai spus”.
Halep a adăugat că a fost felicitată de antrenorul ei, Darren Cahill, după finală. „Darren mi-a spus că e foarte mândru de mine, de ceea ce am făcut la acest turneu. Mi-a spus că am fost cea mai bună din punct de vedere psihic şi fizic, luptând până la final. Mi-a spus că e fericit de performanţa mea”, a adăugat românca.
Pentru Simona Halep urmează o perioadă de pauză, deoarece ambele ei picioare sunt cu probleme medicale după AusOpen.
„O să păstrez jocul agresiv, dar mai întâi o să-mi iau o pauză... lungă. Cât de lungă? Nu vă spun. Ambele picioare îmi sunt moarte, de aceea am nevoie de pauză”, a spus jucătoarea română.
Sursa: digi24.ro
24.12.2018
16:30
08.12.2018
11:45
29.11.2018
14:38
15.11.2018
17:02
07.11.2018
20:03
26.10.2018
08:01
10.10.2018
13:45
27.09.2018
09:03
14.09.2018
19:30
13.09.2018
09:03
07.08.2018
17:40
28.07.2018
16:04
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















