Simona Halep a fost ELIMINATĂ în primul tur la Australian Open
2032
prosport.ro
Simona Halep(4 WTA) a fost învinsă fără drept de apel în primul tur la Australian Open, de americanca Shelby Rogers (57 WTA), scor 6-3, 6-1. Românca a cedat pentru al doilea an consecutiv în manşa inaugurală a Grand Slam-ului de la Melbourne.
Înaintea meciului cu Rogers, cu toţii - jurnaliştii, fanii sau haterii Simonei, credeam că Halep va obţine o victorie facilă: „A avut noroc la tragerea la sorţi", era mesajul care putea fi citit cel mai des pe grupurile de Facebook. Se mai presupunea că Simona a învăţat din greşeala de anul trecut, atunci când a pierdut cu Zhang în turul I la Melbourne... În acelaşi timp, Halep părea motivată şi pregătită 100% în urma antrenamentelor spartane efectuate împreună cu Darren Cahill în Australia.
Dar dezamăgirea a fost uriaşă atunci când favorita a fost învinsă cu 6-1, 6-3 de Rogers, nu numai pentru suporterii care au făcut noapte albă, ci şi pentru Halep - al cărei joc a regresat în ciuda faptului că plăteşte de aproape doi ani un antrenor extrem de costisitor.
Ideea de „agresivitate controlată”, pe care Darren insistă să o implementeze în jocul Simonei, s-a dovedit a fi una sinucigaşă în noaptea de duminică spre luni! Halep a lăsat garda jos în multe momente şi a fost pedepsită de o jucătoare solidă, care a arătat ce înseamnă să joci agresiv. Rogers a atacat cu furie mingile încă din primul game, fără să stea pe gânduri, punându-şi în valoare calităţile fizice! De partea cealaltă, românca a fost moale, i-a oferit adversarei un break pe tavă la 2-3, după un vole ratat prea uşor, pierzând astfel controlul primului act. În pauza dintre seturi, Halep a solicitat intervenţia medicului, iar momentul respectiv a scos în evidenţă, încă o dată, slăbiciunile fizice ale numărului 4 mondial.
Simona nu a avut tăria psihică de a reveni în meci - aşa cum la aceeaşi oră o făcea Begu în faţa Şvedovei, iar constănţeanca a mai câştigat un singur game, primul din setul al doilea. Tăvălugul Rogers s-a dezlănţuit şi le-a luat pe următoarele 6, făcând prima victimă importantă de la Australian Open! Halep a părăsit turneul cu capul plecat, după o oră şi 17 minute, fără să arate spirit de luptă şi fără să-şi creeze vreo minge de break. O contraperformanţă care, coroborată cu scorul, dar şi cu jocul de slabă factură, arată că Simona tocmai a bifat cel mai prost meci al carierei în turneele de Grand Slam.
Prosport.ro
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















