Silvia Radu: „Funcția de PRIMAR este aproape la fel de importantă ca cea de PRIM-MINISTRU”
1311
Candidatul independent la funcția de primar general al capitalei, Silvia Radu, susține că vrea să continue proiectele începute la finele anului 2017 și consideră că municipiul trebuie condus de un manager și nu de un politician.
„Am început curățenia atât în interiorul, cât și în exteriorul Primăriei, am început repararea drumurilor, realizarea strategiei de transport public, am făcut pași importanți în privința transparenței, toate contractele sunt afișate pe site. Am făcut primii pași pentru începerea procesului de schimbare a lifturilor în Chișinău. Am semnat parteneriatul cu Primăria București pentru modernizarea Spitalului nr. 1, pentru modernizarea Liceului „Mihai Eminescu”. Am început procesul de achiziționare a 70 de mijloace de transport public. Toate aceste proiecte începute vreau să le continui”, a declarat Silvia Radu într-un interviu pentru IPN.
Aceasta consideră că în cele cinci luni a dovedit că-i pasă de Chișinău și merită votul locuitorilor capitalei. „Am dovedit că se poate face treabă, dacă ești muncitor și dedicat. Chișinăuenii au putut să observe că lucrurile se schimbă în bine. Mai este mult de făcut, dar cred că e un bun început. Am un program realist, care își propune să rezolve principalele urgențe. Sunt managerul care vrea să rezolve problemele Chișinăului, nu sunt politicianul obișnuit cu certurile politice. Știu că pot continua proiectele începute, dacă oamenii îmi vor acorda încrederea lor”.
Silvia Radu a menționat și care sunt cele mai importante trei probleme cu care se confruntă municipiul Chișinău și soluțiile pecare le propune.
„Corupția și politizarea instituției Primăriei. Din prima zi, am spus că vor rămâne în Primărie doar specialiștii și persoanele integre. Am luat o serie de măsuri, am dat afară anumite persoane suspecte de fapte de corupție, am făcut plângeri la CNA. Procesul de curățenie a Primăriei a început. Voi continua pe aceeași linie. Drumurile sunt o problemă foarte veche. Ani de zile s-au făcut lucrări de proastă calitate. Am luat câteva măsuri concrete. Am alocat o sută de milioane în plus la capitolul drumuri. Anul acesta vor intra mai multe străzi în reparații capitale, inclusiv Albișoara. Pentru anul viitor am prevăzut 200 de milioane. Cu acești bani putem acoperi foarte multe din lucrări”, a spus candidata.
În ceea ce privește transportul, Silvia Radu a precizat că în ultimii 20 de ani nu s-a reușit mare lucru în acest domeniu. „Sistemul a ajuns aproape de colaps, asta și din cauza certurilor politice. Anul acesta am reușit să începem procedura pentru achiziționarea a 70 de autovehicule. La anul, îmi propun să cumpărăm tot atâtea. Am discutat cu directorul fabricii bieloruse să asamblăm autobuze în Chișinău și să avem un profit mai mare din care să putem cumpăra autovehicule noi. Anul acesta în Chișinău vor veni primele autobuze cu aer condiționat. În sfârșit, începem să ajungem și noi în rândul lumii. Poate în curând vom avea și autobuze electrice, care să fie mai ecologice. Am înființat o rută nouă spre Sângera. La anul vreau să înființăm și în alte suburbii rute noi”, a promis aceasta.
Sursa citată a subliniat că miza pentru acest scrutin este foarte mare. „Vreau să avem un oraș frumos și verde, un oraș pentru oameni. Pentru politicieni miza e alta, ei vor să aibă acces la funcții, la bugetul primăriei, ca să își pregătească alegerile parlamentare. Credeți că vor mai rămâne proiectele mele în lucru? Eu sunt manager. Nu sunt politician. Primăria Chișinăului este mult mai importantă decât o văd mulți. Chișinăul nu poate fi o trambulină, el este în sine cel mai important oraș și aș putea să spun că funcția de primar este aproape la fel de importantă ca cea de prim-ministru”, a conchis Silvia Radu.
12.03.2026
11:36
7196
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
5857
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
9221
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6249
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10184
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10467
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
14174
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15880
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15607
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14533
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
09.04.2026
09:31
0
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
188
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
243
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
538
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
522
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
458
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
513
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
484
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
510
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
468
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
545
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
509
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
496
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
630
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
568
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
648
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
532
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
642
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
627
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
593
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
713
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
547
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
553
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
487
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
586
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
Horoscopul zilei 09.04.2026
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














