Sfatul șefului Delegației UE pentru politicienii din R. Moldova: „Să se privească în oglindă și să se întrebe: Cum am ajuns în această situație”
1891
Șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, susține că este greu de spus care modalitate de alegere a șefului statului, de către Parlament sau de către popor, este „mai democratică”, dar în R. Moldova este vorba de o lipsă de încredere a societății în instituțiile de stat.
De aceea, afirmă Tapiola, și ultima decizie a Curții Constituționale este privită de cetățeni cu circumspecție.
„Nu sunt expert constituțional. Totodată, vreau să spun că am reprezentat Uniunea Europeană la Comisia de la Veneția. Ceea ce am învățat atunci când mă ocupam de aceste subiecte este că nici Comisia de la Veneția nu se pronunță că ar respecta decizia unei curți constituționale dintr-un stat. Pe de altă parte, nu putem spune care modalitate de alegere a șefului statului este mai democratică: cea a alegerii președintelui de către Parlament sau alegerea de către popor. Ambele sunt democratice, depinde foarte mult de la o țară la alta. Am observat că din partea societății a venit o insistență privind alegerea șefului statului direct de către populație. Vreau să revin la ceva ce am mai menționat în timpul acestei discuții și anume politizarea instituțiilor de stat, subiect abordat de UE. Indiferent de circumstanțele reale în care a fost adoptată această decizie, politizarea instituțiilor de stat a dus la lipsa de încredere din partea societății din Moldova. Prima întrebare care vine în gând oamenilor, iar noi, diplomații acreditați aici, nu suntem o excepție, este: „Ce se ascunde în spatele acestei decizii?” sau „Cine stă în spatele acestei decizii?”. În acest context, oamenii vor să știe dacă Constituția este folosită în scopuri tactice sau asigură niște reguli de bază ale jocului în viața politică. După o astfel de decizie, dacă apar astfel de întrebări, cred că este foarte important pentru actorii politici să se privească în oglindă și să se întrebe: „Cum am ajuns în această situație?” și „Cum ieșim din această situație?”. Atunci când instituțiile sunt cu adevărat independente, nu ajungi să abordezi astfel de discuții și, respectiv, nici noi nu mai atragem atenția”, a declarat Pirkka Tapiola într-un interviu pentru anticorupție.md.
În altă ordine de idei, diplomatul a afirmat pentru aceeași sursă că UE este interesată ca R. Moldova să aibă un acord încheiat cu FMI pentru a grăbi implementarea reformelor și a restabili încrederea partenerilor externi care așteaptă „o implementare reală și punerea în aplicare a legii”, „nu bifarea unor boxe”.
„FMI a încercat să inițieze negocierile de trei ori, dar știm cu toții de ce nu s-a întâmplat acest lucru. Acum trebuie întreprinse toate eforturile ca să fie încheiat un acord cu FMI, iar acesta să reprezinte un punct de pornire. Programul FMI este unul al reformelor. Există o concepție eronată precum că UE ar urmări vreun interes ca Moldova să aibă un acord cu FMI. Este vorba despre acel pachet financiar de care Republica Moldova ar beneficia în acest caz, care ar ajuta țara să progreseze din punct de vedere economic. Țin să explic de ce UE este interesată ca Moldova să aibă încheiat un acord cu FMI: acest lucru ar pune în aplicare mecanisme de implementare a unor reforme absolut stringente pentru a aduce stabilitatea macroeconomică, ar asigura o țară funcțională. Totodată, ar aduce mai multă transparență și stabilitate care ar ajuta ca Republica Moldova să devină o țară unde partenerii de dezvoltare și alți donatori ar dori să contribuie financiar”, a declarat Tapiola.
Șeful Delegației UE în R. Moldova s-a pronunțat și pentru ca toți cei responsabili de fraudele bancare să fie aduși în fața instanței de judecată.
„Când spun cei responsabili, îi am în vedere pe toți. Unul dintre motivele pentru care nu aș vrea să ne axăm pe nume este că, dacă dăm un nume, două sau trei, atunci discuțiile încep să se axeze pe aceste persoane, ceea ce nu înseamnă toți cei implicați”, a adăugat diplomatul.
În același interviu, Pirkka Tapiola a spus că ședințele de judecată în dosarul lui Vlad Filat ar trebui să fie publice.
„Urmărim îndeaproape atât cazul Filat, cât și cazul Petrenco. Considerăm că audierile în ședințele de judecată trebuie să fie deschise, corecte și transparente. În general, în toată lumea, regula e ca ședințele de judecată să fie deschise, cu excepția cazurilor când e vorba de securitatea națională, participă minori sau este vorba despre un caz de viol, iar ședințele sunt închise pentru a proteja intimitatea subiecților”, a încheiat diplomatul.
978
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
08:45
1127
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
21.05.2026
17:06
1478
Vinuri moldovenești pe piața chineză și ZBORURI DIRECTE Chișinău-Beijing. Principalele chestiuni abordate de Mihai Popșoi și omologul său Wang Yi
20.05.2026
10:04
1923
Documente SECRETE de la Moscova: R. Moldova, alături de Ucraina și Armenia, țintă activă în războiul informațional coordonat de Kremlin. Cum plănuiau oamenii lui Putin să folosească o televiziune din România pentru a o discredita pe Maia Sandu
19.05.2026
18:28
1563
Maia Sandu, la Strasbourg: sprijin reînnoit pentru aderarea Moldovei la UE și Ordinul European de Merit pentru parcursul european
19.05.2026
18:27
1466
Maia Sandu, la Strasbourg: Reformele în justiție și lupta anticorupție, în prim‑planul discuțiilor cu președintele GRECO
19.05.2026
14:49
1488
VIDEO // Maia Sandu, mesaj tranșant la Strasbourg „Răsplătiți acest merit. Permiteți R. Moldova să înainteze ferm pe drumul ei european”
1556
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
17.05.2026
08:19
2849
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
19:00
1871
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
524
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
504
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
562
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
864
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
629
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
666
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
594
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
638
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
738
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
727
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1266
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
829
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
919
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1022
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
953
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
975
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
813
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1021
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
966
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1016
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
852
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
22.05.2026
11:34
1403
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
826
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
1051
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
22.05.2026
09:57
1234
ALERTĂ ÎN CHIȘINĂU // Tentativă de răpire a două minore în sectorul Buiucani: Suspectul a fost reținut
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39




Inapoi














