Sfatul nutriționistului Tamara Șchiopu // Călătorii gastronomice: Irlanda
2235
Pâinea din făină integrală este mai gustoasă și mai bogată în vitamine și fibre vegetale.
Se pare că toată lumea e în vacanță acum, deși știu că nu-i adevărat, că mulți dintre noi sunt la serviciu, în regim obișnuit.
Și totuși, din imagini, mesaje și noutăți se creează impresia că toți au plecat în concediu și se află pe alte meleaguri.
De când am devenit autoare free-lance, eu nu mai am concediu. Nu mai este nimeni să-mi numere zilele și orele lucrate, cele state la pat, sau cele depășite în zile de sâmbătă și duminică. Deci, eu nu mai aștept concediul tot anul, în bloc de 2-3 săptămâni, ca să mă mut cu traiul în altă parte și să fug de rutină.
În schimb, când am posibilitate, călătoresc fie cu ocazia lucrului, fie că îl însoțesc pe soțul meu, și cu acest prilej vizitez piețele locale de fermieri, degust din bucătăriile altor popoare, cumpăr cărțile lor de rețete, iar la reîntoarcere, savurez în amintiri deliciile descoperite.
În ultima mea escapadă de trei zile, am mers în Irlanda, la o conferință a fermierilor ecologici. Niciodată nu am văzut atâția fermieri adunați într-o singură sală, înghesuindu-se pe sub pereți, câte doi pe scaun, ca să asculte prezentările experților. Dar asta e o temă aparte. Aici voi scrie despre descoperirile mele gastronomice de acolo.
În primul rând, pâinea. Irlandezii nu întrebuințează drojdie, nici botcală în pâinea lor. Folosesc un pic de bicarbonat de sodiu (sodă de mâncare), fapt care conferă pâinii un gust dulcișor și un aspect de coptură. Delicios!
În al doilea rând, apa. Datorită rezervelor mari de turbă pe teritoriul Irlandei, apele subterane sunt neobișnuit de curate și moi, aproape dulci la gust. Berea irlandeză Guinness, care este cartea de vizită a țării, are un gust unic și niciun Guinness fabricat în alte țări, după licență, nu reușește să atingă același gust specific. Se spune că merită să mergi în Irlanda măcar pentru o halbă de Guinness autohton.
Mai departe – fructele de mare. Fiindcă Irlanda e o insula înconjurată de mări, peștele și fructele de mare sunt la ele acasă în orice cafenea și restaurant. Încercați o supă-cremă „chowder” pregătită din fructe de mare, lapte, făină și bulion, ornată cu verdețuri și nu veți mai dori să părăsiți Irlanda.
Iar la desert, căutați prin orice magazine, sau la orice bucătar caramela irlandeză „fudge” sau „toffee” preparată din lapte dulce. Se topește în gură! Și mai este și un cadou bun de luat acasă pentru rude și prieteni.
Lactatele sunt a doua carte de vizită a Irlandei. Și asta datorită ploilor frecvente și a climei calde, care permit fermierilor să țină multe vaci, și vară, și iarnă la păscut iarbă verde. Irlandei i se mai spune Țara de Smarald, și asta datorită imaginii sale de un verde-aprins, verdele de iarbă mustoasă.
Păi iată că iarba servește ca hrană de bază, iar cașcavalurile produse din laptele de vaci irlandeze nu are asemănare în arome, gusturi și texturi. O adevărată împărăție a cașcavalurilor!
Dacă sunteți în vacanță, fie în Irlanda sau în alte țări, nu vă limitați la plaje, munți și bazinele de lângă hotel. Mergeți la piață, descoperiți fermierii locali,vedeți ce vând ei, ce mănâncă localnicii, cum pregătesc. Vă asigur că veți economisi mult în cheltuielile pentru mâncare și veți câștiga și mai mult în experiențe și savori autentice.
Vacanță gustoasă vă doresc!
24.02.2025
10:38
2317
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
3953
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21283
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4050
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2524
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8404
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
5853
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6543
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
3919
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5592
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2194
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
31.01.2026
21:03
104
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
31.01.2026
20:57
190
Înger restaurat în bazilică din Roma, asemănat cu Giorgia Meloni: Ministerul Culturii deschide anchetă, premierul face haz de scandal
31.01.2026
19:39
417
Blackout în Republica Moldova: România și Ucraina ajută la restabilirea energiei, Junghietu le mulțumește, iar Igor Grosu acuză Rusia
31.01.2026
14:45
661
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
31.01.2026
08:40
615
Horoscopul zilei 31.01.2026
30.01.2026
23:09
949
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
30.01.2026
21:08
844
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
30.01.2026
16:49
881
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
30.01.2026
16:40
950
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
30.01.2026
16:24
893
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
16:03
903
Detectivul de artă olandez care caută Coiful de aur de la Coțofenești, la un an de la furt: „Încă aștept telefonul care îl va aduce acasă”
30.01.2026
15:27
827
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
937
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
934
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
763
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
983
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
1148
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
897
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
11:43
944
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
1008
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
860
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
884
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
858
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
963
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
997
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
Înger restaurat în bazilică din Roma, asemănat cu Giorgia Meloni: Ministerul Culturii deschide anchetă, premierul face haz de scandal
Blackout în Republica Moldova: România și Ucraina ajută la restabilirea energiei, Junghietu le mulțumește, iar Igor Grosu acuză Rusia
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














