SFÂȘIETOR // Poezia scrisă de mama lui Cătălin Caragea, solistul de la „7 Klase”, la câteva luni de la moartea acestuia: Nu-ți poți stăpâni lacrimile...


Femeia își plânge durerea și nenorocul copilului său talentat de a se naște într-o societate care nu i-a înțeles zbuciumul.
Anterior, în spațiul public s-a discutat despre faptul că producătorul trupei în care cânta Cătălin anunțase, cu câteva săptămâni înainte de tragedie, un casting pentru a angaja un alt solist.
Cătălin avea doar 22 de ani.
Citiți mai jos poezia dedicată lui Cătălin Caragea de către mama sa:
Dor te tine...
Băiatul meu, frumos şi bun,
Ce să fac şi cum să-ți spun?
De când cu noi, tu nu mai eşti
Doar eu ştiu cum e, să trăieşti
Această viață întunecată...
Din care nu-mi revin vreodată.
Hăinuțele îți stau spălate,
Frumos în dulăpior aranjate
Pianul şi chitarele tale te-aşteaptă
Să mai cânți la ele, ca altădată.
Şi odăița ta e pustie,
Casa e tristă şi moartă fără tine.
Doar amintiri sunt peste tot
Care mă dor... mă frământă... mă rod...
Ştiu că nu ți-ai dorit să pleci
Aveai planuri şi visuri mărețe
Dar societatea noastră bolnavă
Nu a ajuns la nivel, să înțeleagă,
Că astfel de oameni valoroşi ca tine
Trebuiesc apreciați şi ocrotiți bine.
Te-ai născut în timp necuvenit
Carismatic şi talentat la nesfârşit
Într-o ordine nedreaptă şi lume străină,
O fire fragilă, neînțeleasă de oricine.
Şi atât de mult regret şi îmi pare rău
Că nu ți-am fost alături în ceasul cel greu.
Tu ai ales să pleci din Chişinău
Şi-am rămas să sufăr eu, mereu.
Dar sunt sigură, că dacă ar fi să te întorci,
Ți-ai cere mii de scuze pentru durerea pe care
mi-o provoci.
Doar că nu te mai pot lua înapoi,
Oricât de frumoşi eram noi amândoi.
Însă eu oricum te caut şi aştept
Privesc la cer, pe drum şi în deşert...
Gândurile mele sunt doar la tine,
Iar lacrimile-mi curg în continuu, de la sine.
Ştiu că şi atuncea când eu am să mor
Tot aşa de tine o să-mi fie dor...
La mormăntul tau zilnic mergeam
De durere şi plâns... ma tăvăleam.
Dar acuma sunt mai departe
Şi nici de asta.... nu am parte.
Cătălin, de-ai şti cum mă trage la tine, să vin
Suferința mea doar acolo mi-o alin.
Şi atâtea am să-ți vorbesc, să-ți povestesc...
Că m-aş muta lângă mormântul tău să trăiesc.
Şi încerc să accesez ultima fărâmă de
înțelepciune şi tărie din mine
Să pot face față acestei provocări cu bine...
Să trezesc o nouă forță, acel dar interior,
În amintirea ta, copilaşul meu, cu dor.
Şi-ți promit că-ți voi păstra memoria frumoasă
Ca, de acolo de sus, să te mândreşti cu
mămica ta aleasă.









































































