Șerpii veninoși sunt foarte ACTIVI în această perioadă. Ce să faceți și ce să nu faceți, dacă ați fost mușcat de unul
5576
Atenție dacă locuiți sau mergeți în Banat!Este perioada în care șerpii veninoși sunt foarte activi. O femeie din zonă s-a trezit cu o viperă în bucătărie.
Șarpele a fost filmat când se plimba pe oalele cu mâncare de pe aragaz.
Viperele sunt singurii șerpi veninoși de la noi din țară. Iată cum le recunoașteți:
Viperele au dimensiuni relativ mici (circa 70 cm) și prezintă o dungă dorsală în zig-zag, dar pot fi și complet negre. Nu percep bine sunetele, dar au un foarte bun simț olfactiv și simt vibrațiile de la distanțe mari. În zonele temperate sunt active numai șase-șapte luni, iarna fiind în stare de hibernare. Se hrănesc mai mult noaptea, sunt veninoase chiar de la naștere, mușcă fulgerător și lasă două plăgi punctiforme (urma dinților).
Semne ale muşcăturii de viperă:
– durerea acută;
– tumefierea (umflarea) zonei afectate;
– două înțepături mici la distanță de un centimetru una de cealaltă;
– semiconştienţa;
– alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.
Măsuri de prim-ajutor
– nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit;
– luaţi o aspirină (nu luaţi alcool, cafea sau alt excitant – acestea cresc pulsul şi veninul ajunge mai repede la organe);
– în caz de hipotermie, acoperiţi-vă cu o pătură;
– menţineţi zona muşcăturii sub nivelul inimii;
– înlăturaţi veninul din jurul muşcăturii şi dezinfectaţi rana cu apă oxigenată;
– puneţi o legătură elastică tip garou între rană şi inimă (încetiniţi răspândirea veninului). Garoul limfatic nu trebuie să blocheze circulația sangvină, ci să realizeze o compresiune limfatică. Se folosește o bandă elastică lată sau o fâșie de material (dintr-o cămașă, bluză) care se înfășoară nu foarte strâns pe tot membrul mușcat.
Ce să nu faceți
– dacă aveţi leziuni, nu folosiţi cavitatea orală pentru a suge veninul, puteţi ajunge să vă otrăviţi voi înşivă;
– nu se arde zona mușcată
– nu se pune gheață pe mușcătură
– nu mâncați și nu consumați alcool
Prevenirea
O statistica arata ca 68%-80% din muscaturile de sarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating serpi si sunt imprudente. Serpii veninosi nu ataca decat atunci cand sunt atacati sau surprinsi. Daca locuiti sau calatoriti in zone in care exista serpi, imbracati haine ce va acopera picioarele. Luati un bat lung pentru a-l folosi la indepartarea serpilor. Nu pasiti si nu va asezati pe pamant inainte de a verifica locul. Daca ati observat un sarpe la distanta, ocoliti-l fara a-l provoca, iar daca e foarte aproape, ramaneti nemiscat, pentru ca in general se indeparteaza.
0
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
447
Horoscopul zilei 05.04.2026
594
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
667
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
907
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
759
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
740
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
785
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
776
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
966
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
05.04.2026
07:55
434
Horoscopul zilei 05.04.2026
583
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
661
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
901
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
751
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
733
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
780
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
771
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
958
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1015
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
974
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
898
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
975
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1259
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
877
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
839
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
922
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1010
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
873
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
900
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1352
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1130
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1101
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
1010
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
1002
Horoscopul zilei 03.04.2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














