Stiri

Sensuri fără sens

Editorial 23.07.2013 12:35 Vizualizări

1516

Punct de sprijin

Câteodată, am impresia că sensurile cuvintelor le scapă politicienilor noștri. După ce dau afirmativ din cap, precum că au înțeles ce li se spune, ba mai trag și câte un yes of course, urmează exact contrariul.

Cine numai nu ne-a vizitat – Biden, Merkel, Barroso, Fule, Ashton - ca să ne zică ce avem de făcut! Cine dintre ambasadori n-a repetat aceeași mantră! Corupția-Justiția-Corupția-Justiția…Iată că și Băsescu ne-a spus aceleași lucruri, deja pre limba noastră. Justiția controlată e cel mai mare pericol, ne zice președintele român.

Yes of course, zice președintele, zice premierul, zice spicherul. Mergem înainte, mergem în UE, ne reformăm. Ei, că până la Vilnius nu suntem obligați chiar să biruim definitiv corupția, ne liniștește premierul. Că doar e un proces. Principalul e să luptăm, să reformăm, să înregistrăm progrese.

Problema de fond e cine va lupta, reforma, înregistra progrese?

Comisia Națională de Integritate care zice că n-are instrumente suficiente? Centrul Național Anticorupție care după instaurarea păcii la guvernare a uitat brusc de dosarele deschise la comandă pe timp de război și a luat apă în gură? Procuratura Generală despre care aflăm că există doar după ieșirile artistice ale lui Mătăsaru? De judecători nici nu mai zic, sunt o rușine națională.

Cine va reforma economia? Trebuie să fim competitivi și să schimbăm paradigma, adică să mai și producem ceva, zice ministrul – asta după vreo zece ani de meditații la Ministerul Economiei. După care afirmă că politica agrară a UE este o tâmpenie. Nu știu dacă ministrul cumpără produse la supermarket sau le culege direct din fața casei, dar 90% sunt din import. Acum acesta e cel mai mare pe privatizările votate în ultima zi parlamentară și care urmează să fie operate cât mai grabnic. Cât mai există consens la guvernare.

Cine se ocupă de soarta celor două milioane de moldoveni care trăiesc la țară, dintre care doar cca 300 de mii primesc salarii și tot atâția pensii. Restul, 1,5 milioane, ce facem cu ei?!

Ce facem în cultură? Să ne amintim de corul robilor de anul trecut din fața Guvernului. Un stat care nu poate întreține cel puțin un teatru de operă, unul național și o orchestră simfonică nu poate avea cultură. Pentru că are un ministru care se ocupă de privatizarea cartierului din jurul teatrului, ba și umblă beat criță la volan.

De drumuri – nu mai am cuvinte. Ca și de trenurile modernizate ale lui Șalaru. Adică niște rable care nu merg, dar vopsite pe din afară și cu Wi-Fi. Așa arată și europenizarea noastră. Ceva sinistru, în stil orwellian. Bunăstare = sărăcie, justiție = injustiție, integrare = dezintegrare. Acum, când puținii jurnaliști care mai spun lucrurilor pe nume sunt amenințați, ne mai lipsește Ministerul Adevărului…

Autor: Victor Ciobanu

Prietenii tăi merită să știe ASTA!