Seimul Letoniei pregătește un proiect RADICAL, care va limita PROPAGANDA Kremlinului
2274
Comisiile permanente ale Seimului (Parlamentul) Letoniei examinează un proiect de modificare a legislației audiovizualului, care prevede că 90 la sută din conținutul televiziunilor locale să fie în limbile statelor membre ale Uniunii Europene.
Scopul acestui proiect de lege este „limitarea propagandei Kremlinului”.
Proiectul respectiv, conform Agenției Delphi, a fost propus de mai mulți parlamentarii din diferite fracțiuni.
„Este vital să elaborăm norme legale care să limiteze propaganda Kremlinului în țara noastră”, a subliniat președintele Comisiei pentru securitatea statului, Inese Libinya – Egnere.
Amintim că anterior și autoritățile R. Moldova au elaborat o Lege privind securizarea spațiului informațional al republicii. Astfel, programele informativ-analitice, știrile și emisiunile cu caracter militar ale posturilor din statele care nu fac parte din Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, adică inclusiv din Federația Rusă, nu mai pot fi retransmise, începând din 12 februarie, în R. Moldova.
Promulgarea acestei legi a deranjat Rusia. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a acuzat majoritatea parlamentară de la Chișinău că „recurge la practici totalitare” prin promulgarea legii cu privire la combaterea propagandei rusești.Proiectul de lege privind interzicerea propagandei a fost respins de două ori de către președintele Igor Dodon, chiar dacă el era obligat să îl semneze după revotarea documentului. Pentru că a refuzat să-și exercite atribuțiile prevăzute de lege, Curtea Constituțională l-a suspendat temporar pe Igor Dodon. Astfel, legea a fost promulgată de președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a preluat atribuțiile șefului statului.
29.03.2023
10:40
3448
DOC // Premierul Dorin Recean și omologii săi din Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ucraina solicită companiilor IT din toată lumea să acționeze mai FERM împotriva PROPAGANDEI pe rețelele sociale
09.12.2019
10:02
1849
Premierul Chicu, despre tentativa PSRM de a anula Legea contra PROPAGANDEI rusești: „Consumatorul trebuie să aibă acces la toate informațiile”
29.07.2019
16:20
2086
Greceanîi promite rușilor să ANULEZE legea privind combaterea PROPAGANDEI rusești: „Pregătim soluționarea acestei întrebări”
12.01.2018
12:00
2289
Legea ANTIPROPAGANDĂ, care a stârnit MÂNIA Rusiei, a fost publicată în MO. Când urmează să intre în vigoare
04.01.2018
11:05
3370
DOC // Președintele Dodon EZITĂ să promulge legea privind SECURIZAREA spațiului informațional. A sesizat Curtea Constituțională
27.12.2017
15:35
2240
Metoda INEDITĂ prin care știrile reale ajung în Coreea de Nord
09.12.2017
14:00
7483
Un deputat dă ALARMA: „Republica Moldova este AMENINȚATĂ de două armate”
08.08.2017
14:00
2410
Congresul SUA va impune măsuri de contracarare a propagandei ruse. Un proiect de lege similar l-a IRITAT rău pe Igor Dodon
25.07.2015
08:18
2798
DOSAR: Vezi care este cea mai eficientă ARMĂ a Rusiei în războiul modern
03.06.2015
12:46
2754
„TROLL-UL Kremlinului": Noi dezvăluiri despre PLANUL lui Vladimir Putin
21.03.2026
04:32
343
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
395
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
444
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
457
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
506
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
499
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
540
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
509
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
489
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
478
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
597
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
581
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
488
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
594
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
668
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
679
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
705
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
675
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
706
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
833
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
841
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
796
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
823
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
869
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
767
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














