DOC // Președintele Dodon EZITĂ să promulge legea privind SECURIZAREA spațiului informațional. A sesizat Curtea Constituțională
3593
Președintele Igor Dodon ezită să promulge Legea privind modificarea Codului audiovizualului, chiar dacă Parlamentul a votat repetat, pe 27 decembrie 2017, documentul respins de șeful statului prima dată. Președintele republicii a anunțat că a sesizat astăzi Curtea Constituțională, care urmează să examineze constituționalitatea prevederilor legii menționate.
„Așa-numitа „lege antipropagandă” atentează la principiile democrației și încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: dreptul la libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie ș.a. Totodată, respectiva lege, contrar Constituției, instituie cenzura, fapt inadmisibil într-un stat de drept. Din aceste considerente am decis să sesizez Curtea Constituțională în privința examinării constituționalității prevederilor legii menționate”, a menționat șeful statului, într-o postare pe Facebook.
De menționat că Igor Dodon a întors la 21 decembrie Parlamentului spre reexaminare legea privind modificarea Codului audiovizualului. La rândul lor, cei din majoritatea parlamentară au revotat această lege la 27 decembrie, iar președintele este obligat să o promulge.
Amintim că Parlamentul a aprobat la mijlocul lunii decembrie 2017, cu 61 de voturi, proiectul de lege privind securizarea spațiului informațional. Astfel, pe teritoriul R. Moldova urmează să fie interzise programele informativ-analitice, știrile și emisiunile cu caracter militar ale posturilor din statele care nu fac parte din Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, adică Federația Rusă. Legea prevede sancţiuni de la 40 000 până la 70 000 de lei pentru încălcarea prevederilor legii. În cazul abaterilor repetate, amenda se ridică la o sută de mii de lei, iar pedeapsa cea mai aspră va fi retragerea licenței postului TV.

22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















