Ședințe PUBLICE sau cu ușile închise? „Secretizarea procesului lui Filat dă de bănuit că organizatorii procesului au ceva de ascuns”
3202
Avocații lui Vlad Filat, cercetat pentru trafic de influență și corupere pasivă, aflat în arest preventiv de cinci luni, solicită ca procesul de judecată al politicianului să fie unul public.
În același timp, procurorul Adriana Bețișor, care se ocupă de acest caz, spune că nu e posibil acest lucru, deoarece „se muncește foarte mult pe alte capete de acuzare”, iar dacă ședințele vor fi publice, „atunci vom fi ca o carte deschisă”. Bețișor a mai recunoscut că ședințele publice l-ar avantaja pe deputatul liberal-democrat.
În opinia comentatorului Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu, faptul că ședințele în acest caz de rezonanță nu sunt publice dă de bănuit că organizatorii procesului au ceva de ascuns.
„Orice proces trebuie să fie public în afara celor care cad sub incidenţa legii secretului de stat sau a unor restricţii de ordin etic. Potrivit standardelor europene, doar şedințele de judecată în care inculpatul este minor (are vârsta mai mică de 18 ani) se desfășoară separat de celelalte ședințe și cu ușile închise. Judecarea unui caz de corupţie la nivel înalt în statele UE este publică. Doar în cazuri excepţionale judecătorul poate dispune ca unele şedinţe să se deruleze cu uşile închise”, spune Bogatu.
Astfel, comentatorul politic crede că secretizarea procesului lui Vlad Filat este o „sfidare impardonabilă” a tradiţiei europene în materie de justiţie: „Refuzul unei judecăţi publice este un abuz şi dă de bănuit că organizatorii procesului au ceva de ascuns”.
Ieri, și șeful Delegației UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola, se pronunța, în cadrul unui interviu pentru anticorupție.md, pentru ca ședințele de judecată în dosarul lui Vlad Filat ar trebui să fie publice.
„Considerăm că audierile în ședințele de judecată trebuie să fie deschise, corecte și transparente. În general, în toată lumea, regula e ca ședințele de judecată să fie deschise, cu excepția cazurilor când e vorba de securitatea națională, participă minori sau este vorba despre un caz de viol, iar ședințele sunt închise pentru a proteja intimitatea subiecților”, a afirmat diplomatul.
Și practica Curții Europene a Drepturilor Omului spune că ședințele publice sunt un mijloc de a prezenta încrederea opiniei publice în instanțele judecătorești.
„Curtea Europeană reține că publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil. Consacrarea sa este asigurată de dispoziţiile art.6 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanţă care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. CEDO a subliniat importanţa acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art.6 par.1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei „justiţii secrete” şi vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Diennet împotriva Franţei, par.33). Pe de altă parte, CEDO a statuat că publicitatea constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti”, susține juristul Sergiu Gurduza.
Amintim că, astăzi, Vlad Filat a făcut publică o declarație prin intermediul paginii sale de Facebook: „Faptul că acest proces de judecată nu este public, demonstrează clar că este vorba despre un DOSAR POLITIC. Un dosar care urmărește un singur scop: distrugerea mea și a PLDM-ului. Fac un apel către societatea civilă. Cereți transparență. Nu lăsați ca dosarele cu o rezonanță publică atât de mare să fie judecate pe întuneric. Ori, întunericul e locul unde Plahotniuc se simte în apele lui”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















